MoneyGram şi-a variat transferurile în dolari şi în lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MoneyGram şi-a variat transferurile în dolari şi în lei
MoneyGram şi-a variat transferurile în dolari şi în lei

MoneyGram International, una dintre cele mai importante companii de transfer rapid de bani din lume, îşi va extinde serviciile furnizate în România prin includerea trimiterii de lei şi de dolari. Până acum, compania nu transfera decât moneda europeană euro.

Unul dintre principalele motive pentru care compania americană a recurs la variaţia serviciilor este faptul că românii călătoresc din ce în ce mai mult în afara Uniunii Europene, informează un comunicat al MoneyGram.

„Tranferurile de bani trebuie să progreseze, pe măsură ce tendinţele de migraţie pentru români se schimbă, pe fondul factorilor economici de acasă şi din lume. Extinderea gamei de valute în care se face transferul ajută clienţii care trimit bani din afara UE“, a declarat John Hempsey directorul MoneyGram International.

În România, compania operează prin BCR, ProCredit Bank, Libra Bank, Smith & Smith, OTP Bank, Alpha Bank, Unicredit Ţiriac Bank şi Speed Transfer.
 

Emigranţii, cei mai fideli clienţi

Oficialul  MoneyGram a completat că România este o ţară cu un potenţial foarte ridicat, unde compania operează unele dintre cele mai multe tranzacţii din Europa.

„ Cu peste două milioane de români care trăiesc şi muncesc în Spania, Italia, SUA sau Marea Britanie, există o cerere din ce în ce mai mare de opţiuni de plată, care să-i ajute pe români să-şi administreze mai bine nevoile financiare şi să-şi reducă la minimum comisioanele de schimb valutar“, a conschis Hempsey.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite