Leul are potenţial de apreciere
0Mihai Bogza, preşedintele Bancpost, consideră că aceia care vor miza pe leu, pe termen lung, vor avea de câştigat. Care sunt investiţiile cele mai avantajoase din punct de vedere al
Mihai Bogza, preşedintele Bancpost, consideră că aceia care vor miza pe leu, pe termen lung, vor avea de câştigat.
Care sunt investiţiile cele mai avantajoase din punct de vedere al randamentului? Unul dintre bancherii din România spune că asistăm la un moment în care avem parte de mari fluctuaţii, ceea ce face imposibil un răspuns ferm. Un lucru este cert: variaţiile îi avantajează pe speculatori. Atât pe cei de pe piaţa valutară, cât şi pe cei de la Bursă.
E foarte greu de spus care investiţii sunt cele mai productive, dacă privim spre viitor, care este incert, şi nu spre trecut, unde cunoaştem deja răspunsul, a declarat, pentru "Adevărul", Mihai Bogza, preşedintele Bancpost.
"De exemplu, o investiţie făcută prin achiziţionarea de euro contra lei a adus un profit de peste 1,5% în numai o zi, de ieri până azi (n.r. - de miercuri până joi). Cine şi-ar păstra însă această investiţie pe termen mai lung, să zicem 3-4 ani, ar pierde probabil bani, pentru că opinia celor mai mulţi specialişti este că leul încă mai are potenţial de apreciere până în momentul intrării în zona euro", a explicat Bogza, dând totodată un al doilea exemplu în acest sens, respectiv cel al Bursei.
Câştigurile de la Bursă, urmate de pierderi
"Aceasta a generat câştiguri spectaculoase pentru investitori în primele luni ale anului, câştiguri transformate însă în pierderi în ultima perioadă. Prin comparaţie, depozitele bancare, care nici nu pot fi considerate investiţii propriu-zise, aduc siguranţă şi un mic câştig peste nivelul inflaţiei", spune preşedintele Bancpost.
Indiferent de varianta pentru care optează românul, cert este, spune Bogza, că "doar un număr neglijabil de români îşi mai păstrează banii lichizi sub saltea, dacă îi au". "Iar cauza principală o constituie fie absenţa unei unităţi bancare în proximitate, mai ales în mediul rural, fie lipsa unui minimum de educaţie financiară", spune acesta, apreciind în acest context că nu se poate vorbi încă de o saturaţie a pieţei bancare autohtone, pentru că România mai are foarte mult de recuperat, iar trendul acesteia va fi puternic ascendent.
Importurile de forţă de muncă, prea costisitoare
"Dacă autorităţile vor aplica politici coerente vizând recuperarea decalajului care încă mai desparte România de ţările dezvoltate, atunci diferenta între sistemul bancar din România anului 2014, să zicem, şi cel de azi va fi la fel de spectaculoasă, ca între sistemul bancar de astăzi şi cel din anul 2000", apreciază şeful Bancpost, spunând că se aşteaptă ca multe dintre băncile mici de astăzi să investească masiv în următorii ani pentru a-şi creşte cota de piaţă, "iar fuziuni să se producă aproape exclusiv ca urmare a fuziunii băncilor-mamă".
Între timp, piaţa bancară românească va continua să crească, întrucât are un potenţial încă foarte ridicat. Ţinând cont şi de faptul că România se află încă mult în urma celorlalte state europene, sectorul creditelor imobiliare/ipotecare, cel puţin, va avea un trend puternic ascendent în următoarea perioadă.
În acest moment, ponderea împrumuturilor imobiliare în PIB este de doar câteva procente, comparativ cu o medie de 46% în Uniunea Europeană. "Evoluţia va depinde, din nou, de coerenţa politicilor autorităţilor. Personal, consider că în aproximativ 15 ani se va ajunge, şi în România, la o pondere în PIB a creditelor ipotecare de peste 20%", precizează Bogza.
Referindu-se la sectorul imobiliar, preşedintele Bancpost consideră că, pe fondul deficitului încă semnificativ din acest domeniu, piaţa românească nu este vulnerabilă în acest moment şi nu prezintă riscuri. Evoluţia acesteia pe termen mediu depinde însă, spune preşedintele Bancpost, doar de climatul economic, respectiv dacă România va reuşi să-l menţină sănătos.
În legătură cu deficitul pronunţat de forţă de muncă din domeniul bancar, Bogza crede că singura cauză este expansiunea foarte rapidă a sectorului, care "pur şi simplu nu mai lasă timp pentru pregătirea unor specialişti la nivelul standardelor profesiei". Majoritatea băncilor din România au recurs aşadar la angajarea unor tineri cu potenţial şi la programele intense de pregătire, inclusiv on-the-job.
Spre deosebire de alte sectoare, în domeniul bancar nu se poate apela la forţa de muncă din import. "Costurile aducerii de specialişti din străinătate sunt mari, aşa că importul nu este utilizat decât pentru cei cu o calificare foarte înaltă", a mai spus Bogza.
Mugur Isărescu: "Economisiţi în lei"!
Guvernatorul Băncii Naţionale consideră că depozitele şi creditele în lei rămân, deocamdată, cele mai sigure instrumente de economisire şi avertizează asupra riscului valutar, care nu va dispărea curând. "Economisiţi în lei. Sfatul meu sincer. Staţi pe lei. Este o volatilitate mare în piaţă", a spus Mugur Isărescu, avertizând că s-ar putea ca din evoluţia cursului să apară şi efecte inverse decât cele de câştig. Moneda naţională continuă să se deprecieze puternic în raport cu euro, depăşind săptămâna trecută, pentru prima dată în ultimele 21 de luni, pragul de 3,6 lei.