Leul s-a depreciat, ajungând la cotaţia din martie, de 3,7603 lei/euro
0Leul a pierdut joi aproape trei bani (0,71%), până la 3,7603 lei/euro, la cursul de referinţă al băncii centrale, un nivel care nu a mai fost atins de şase luni şi jumătate din cauza temerilor pe care le au investitorii din piaţa românească.
Moneda naţională nu a mai avut o cotaţie atât de joasă din 17 martie 2008, când banca centrală anunţa un curs de referinţă de 3,7608 lei/euro.
Pentru miercuri, BNR afişase un curs de referinţă de 3,7336 lei/euro.
"Leul se depreciază în continuare, apropiindu-se de pragul de 3,80 lei/euro. Investitorii s-au îndreptat înspre dolar, după ce Senatul a aprobat planul Paulson şi a mai sporit încrederea. Toată lumea este speriată să nu rămână în lipsă de lichiditate, mai ales că această criză se va prelungi", a declarat dealerul Băncii Comerciale Carpatica (BCC) Florin Constantinescu, citat de NewsIn.
Senatul american a aprobat miercuri planul de salvare a băncilor, în valoare de 700 de miliarde de dolari, care, susţine Casa Albă, va ajuta la evitarea hasosului economic în Statele Unite, votul intervenind după ce luni Camera Reprezentanţilor a produs surpriză şi a respins aceste măsuri.
"Votul din Senat are efecte pozitive clare deoarece s-a produs o schimbare în rândul populaţiei. Cei 700 de milioane de dolari merg să slaveze pisicile grase, iar populaţia ştie asta, şi mai ştie că dacă nu va mai putea lua credite, vor suferi până şi la ultimul american", a declarat pentru Adevărul, Bogdan Baltazar, consultant financiar.
Faţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat, joi, de BNR, arată o depreciere cu aproape şapte bani (2,43%) a leului, până la 2,7017 lei/dolar, de la 2,6387 lei/dolar, cât era miercuri.
Pe pieţele internaţionale, dolarul şi-a continuat aprecierea faţă de moneda europeană de la 1,4025 până la 1,3856 dolari/euro, după care a intrat pe o tendinţă de uşoară depreciere, până la 1,39 dolari/euro. La 13:45, ora României, euro era cotat la 1,3907 dolari/euro.
BVB înregistra creşteri de peste 1% la jumătatea şedinţei, trasă în sus de sectorul SIF
Indicele sectorial al societăţilor de investiţii financiare (BET-FI) urca puternic, cu 4,71%, la jumătatea şedinţei de tranzacţionare de joi, trăgând în sus şi restul pieţei care înregistra aprecieri de peste 1%, pe o lichiditate totală în uşoară scădere, informează NewsIn.
La jumătatea şedinţei de joi, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) în scădere cu 14,7%, la 11 milioane lei (2,94 milioane euro), faţă de rulajul consemnat la mijlocul şedinţei precedente, de 12,9 milioane lei (3,46 milioane euro).
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 1,43%, până la 4.389,53 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 1,30%, până la 3.316,70 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 4,71%, până la 27.511,26 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 1,29%, ajungând la 10.642,12 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, se aprecia cu 2,47%, până la 466,04 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, creştea cu 1,01%, până la 625,48 puncte.
Bursele europene se apreciau
La jumătatea şedinţei de joi, bursele europene se apreciau semnificativ. Astfel, indicele bursei londoneze, FTSE, creştea cu 1,50%, până la 5.034,04 puncte, cel al pieţei germane, DAX, câştiga 1,07%, la 5.868,30 puncte, în vreme ce indicele Bursei din Paris, CAC 40, urca cu 1,31%, până la nivelul de 4.107,58 puncte.
Bursele asiatice au scăzut, în ciuda aprobării planului de salvare a băncilor de către Senat
Titlurile marilor companii listate la bursele asiatice s-au depreciat, în ciuda aprobării planului de salvare a sectorului bancar american, de către Senatul SUA, arată Reuters.
Indicele MSCI, al acţiunilor listate la bursele din zona Asia-Pacific, a scăzut cu 0,7%, după ce urcase puţin, imediat după votul pozitiv acordat de Senat. În Japonia, indicele Nikkei a coborât cu 1,1%.
Cotaţia acţiunilor listate pe bursa din Coreea de Sud a înregistrat cea mai mare cădere, de 1,4%, în timp ce pe pieţele din Australia, Hong Kong şi Taiwan s-au înregistrat scăderi sub 1%.
Ştire în curs de actualizare.