Investitorii străini, „fideli“ Bursei de Valori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul nerezidenţilor cu acţiuni româneşti a crescut, în 2008, cu 25%. Austria, Franţa şi Olanda au făcut şi în 2008 jocurile la bursa de la Bucureşti. Investitorii străini din cele trei ţări au cumulat peste 50% din totalul deţinut de nerezidenţi.

Peste 5.000 de investitori străini aveau, la sfârşitul lui 2008,  acţiuni în societăţi româneşti. Potrivit statisticilor publicate de Depozitarul Central, numărul acestora a crescut cu 25% faţă de anul precedent. În schimb, ponderea deţinerilor străinilor în valoarea totală a acţiunilor înregistrate la Depozitar era la sfârşitul lui decembrie 2008 de 40%, faţă de 45% la cât se ridica la finele lui 2007.

“Clasificarea investitorilor în rezidenţi şi nerezidenţi nu mai este atât de importantă, atâta timp cât instrumentele financiare vehiculate pot fi înregistrate în paradisuri fiscale”, consideră Iulian Panait, preşedintele firmei de consultanţă KTD Invest.

Deţineri totale de 22,8 miliarde de lei

Valoarea totală a deţinerilor investitorilor străini la BVB a fost, la sfârşitul lui 2008, de 22,88 miliarde de lei, în scădere cu 56,4% faţă de cea înregistrată în decembrie 2007 (52,55 miliarde de lei).

image

Clasamentul ţărilor, în funcţie de ponderea investitorilor, a rămas, însă, neschimbat faţă de anul precedent. Astfel, cei mai mari sunt investitorii din Austria, concentrând deţineri de 7,01 miliarde de lei, adică 12,4% din valoarea companiilor româneşti monitorizate de către Depozitar.

Urmează Franţa, cu 3,41 miliarde de lei (6% din total) şi Olanda, cu 2,48 miliarde de lei (4,3% din total).

Potrivit statisticilor, peste 1.000 de investitori provin din Germania, urmată de SUA, cu aproape 600, şi Grecia, cu 550. În ceea ce priveşte dinamica investitorilor străini la BVB în 2009, analiştii nu întrevăd o creştere a numărului acestora în lipsa unui reviriment la nivel economic.

„În momentul în care economia îşi va reveni şi optimismul va anima pieţele emergente precum România, Bulgaria, Ungaria, Cehia, vom vedea şi un interes sporit pentru bursa românească din partea investitorilor străini.

Până atunci, însă, vom avea cel mult capitaluri speculative, dar care nu vor putea susţine un trend”, susţine Iulian Panait.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite