Instituţiile de credit listate la BVB au crescut peste media sistemului bancar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bancherii ţintesc menţinerea ritmurilor de creştere înregistrate în 2006, pentru consolidarea poziţiei în piaţă Anul 2006 a fost o perioadă foarte bună pentru toate băncile, mai

Bancherii ţintesc menţinerea ritmurilor de creştere înregistrate în 2006, pentru consolidarea poziţiei în piaţă

Anul 2006 a fost o perioadă foarte bună pentru toate băncile, mai ales pentru cele listate la Bursa de Valori Bucureşti. Activele celor trei instituţii de credit au sporit, anul trecut, comparativ cu 2005, peste media sistemului bancar. Iar în cazul a două dintre cele trei bănci, profitul net s-a majorat, de asemenea, peste media întregului sistem.

BRD - Groupe Societe Generale a obţinut, la finalul anului trecut, un profit net de circa 656 milioane de lei, în creştere cu 19% faţă de nivelul înregistrat în 2005. Iar ritmul de creştere este aproape dublu faţă de majorarea de 10,6% a profitului net obţinut la nivelul întregului sistem bancar.

Principalul motor de creştere a activităţii bancare, atât în cazul BRD, cât şi a celorlalte două instituţii listate - Banca Transilvania şi Carpatica - a fost reprezentat de credite şi mai puţin de veniturile obţinute din comisioane. Spre exemplu, în cazul BRD, soldul creditor s-a ridicat la 18,7 miliarde de lei, în creştere cu 68% faţă de anul 2005. Totodată, volumul împrumuturilor în cazul Băncii Transilvania a totalizat circa 4,89 miliarde de lei, în creştere cu 65% faţă de anul precedent. Iar Banca Comercială Carpatica a înregistrat un sold al creditelor de 825 milioane de lei, ritmul de creştere fiind de aproape 49%.

Sistemul bancar, atrăgător pentru investitorii la Bursă

Astfel, toate cele trei bănci cotate la BVB şi-au consolidat poziţia pe piaţa creditelor. Datele publicate de Banca Naţională arată faptul că, la nivelul întregului sistem bancar, soldul total al creditelor a sporit cu 48%, nivel inferior celui înregistrat de cele trei instituţii.

Ţinând cont de rezultatele obţinute de instituţiile de credit, sistemul bancar continuă să rămână unul dintre cele mai atractive de la Bursă pentru investitori. Adrian Simionescu, director general al Finans Securities, ne-a declarat că, "pe lângă faptul că două dintre cele trei instituţii bancare aflate, în prezent, la cota Bursei de Valori se situează printre cei mai importanţi jucători din piaţa bancară, şi prezenţa în piaţa de capital are un rol destul de important în obţinerea unor rezultate financiare în creştere. De exemplu, băncile de la cota Bursei pot obţine surse de finanţare mai ieftine, capitalizându-şi câştigurile sau făcând apel la economiile populaţiei, prin emisiuni de obligaţiuni, în timp ce alţi emitenţi apelează la piaţa interbancară sau la societăţile-mamă pentru creditare". În acelaşi timp, majoritatea acţionarilor societăţilor bancare devin, în timp, şi clienţi ai băncilor respective. Şi, nu în ultimul rând, listarea la Bursă sporeşte vizibilitatea acestor societăţi, consideră Simionescu. În momentul de faţă, cele trei instituţii bancare deţin circa 25,6% din întreaga capitalizarea a Bursei de Valori.

Băncile îşi continuă strategia de extindere în teritoriu

Bancherii mizează în 2007, ca şi anul trecut, pe menţinerea ritmurilor de creştere a activităţii, planificând investiţii de milioane de euro, atât pentru extinderea reţelei teritoriale, cât şi pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite. Spre exemplu, Patrick Gelin, preşedintele BRD, precizează că, în anul curent, va investi între 35 şi 40 milioane de euro în deschiderea unor noi unităţi bancare şi în infrastructura IT. Similar, Robert Rekkers, directorul general al Băncii Transilvania, spune că bugetul de investiţii se ridică la 30 milioane de euro, planurile instituţiei indicând alte 80 de noi unităţi bancare deschise în 2007. Şi Banca Comercială Carpatica şi-a majorat recent capitalul social cu 10 milioane de euro, unul dintre obiective fiind extinderea reţelei teritoriale de la 215 unităţi la finele lui 2006, la peste 270 unităţi în 2007.

Certitudini şi semne de întrebare pentru 2007

Extinderea agresivă a reţelei teritoriale va conduce la menţinerea unor costuri ridicate. Patrick Gelin explică faptul că unităţile bancare deschise de BRD, anul trecut, vor deveni profitabile în 2008, ceea ce înseamnă costuri ridicate pentru bancă în anul curent. În acelaşi timp, o incertitudine a acestui an ţine de creditele restante. "Costul riscului este foarte scăzut în acest moment, dar ar putea creşte uşor în 2007", subliniază preşedintele BRD. Iar politica Băncii Naţionale reprezintă un semn de întrebare pentru bancheri, care nu ştiu când va fi redus nivelul rezervelor minime obligatorii.

Riscul restanţelor la credite este foarte scăzut în acest moment, dar ar putea creşte uşor în 2007
Patrick Gelin
preşedintele BRD - GSG

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite