Încă două bănci au intrat în „Prima Casă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă două bănci comerciale s-au înscris în programul guvernamental „Prima Casă“, numărul acestora ajungând la 21, iar valoarea totală a garanţiilor solicitate pentru 2010 se ridică la 1,3 miliarde de euro, a declarat pentru „Adevărul“ Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).

Pentru acest an, Ministerul Finanţelor Publice a aprobat un plafon de 700 de milioane de euro în cadrul programului guvernamental. „Solicitările de garanţii ale celor 21 de bănci se ridică la 1,3 miliarde de euro şi au suprasubscris cu mult plafonul de 700 de milioane aprobat.

Încă două bănci s-au înscris în program", a spus Şaramet, fără a dori să menţioneze numele noilor înscrişi. Instituţiile de credit care au solicitat cele mai mari garanţii pentru „Prima Casă" sunt BCR, BRD, Alpha Bank şi Banca Transilvania, potrivit preşedintelui FNGCIMM, acestea fiind şi cele mai active bănci din progam.

Pe lângă cei doi noi înscrişi în „Prima Casă", în program sunt înscrise BCR, BRD, Volksbank, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, UniCredit Ţiriac Bank, Bancpost, Alpha Bank, CEC Bank, Banca Românească, Piraeus Bank, OTP Bank, Millennium Bank, Credit Europe Bank, Emporiki Bank, ATEbank, Bank Leumi, GarantiBank şi Intesa Sanpaolo.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite