Șeful Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri: Dacă finanţare nu e, afacere nu e

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurel Şaramet susţine că doar 15% dintre IMM-uri sunt finanţate de bănci.
Aurel Şaramet susţine că doar 15% dintre IMM-uri sunt finanţate de bănci.

Băncile comerciale nu vor să finanţeze IMM-urile deoarece spun că acestea induc risc, așadar doar 15% dintre întreprinderile mici și mijloci sunt finanţate, a declarat Aurel Şaramet,preşedinte Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), în cadrul unui eveniment realizat de Mediafax.

"Doar 15% dintre IMM-uri sunt finanţate, iar circa 400.000 de firme nu sunt finanţate. Dacă finanţare nu e, afacere nu e", a spus Aurel Şaramet.

Președintele FNGCIMM a mai spus că băncile comerciale nu vor finanţa niciodată afacerile debutante, mai mult, acestea nu finanţează în general IMM-urile deoarece instituţiile de credit zic că induc risc." Trebuie să scăpăm de această legendă că IMM-urile nu își pot plăti datoriile", a mai spus Șaramet.

In ceea ce privește activitatea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM în primele patru luni ale acestui an faţă de aceeași perioadă din 2011, Șaramet a spus că numărul garanţiilor acordate a crescut cu 52%, ceea ce înseamnă foarte mult. " Dinamica instituţiei pe care o conduc este mult mai mare decât dinamica economiei", a adăugat Aurel Șaramet.

"Eu particip la multe eveniment care au ca temă de discuţie IMM-urile, dar cu cât particip la mai multe, cu atât sunt mai dezamăgit. Se discută multe lucruri, dar nu se face nimic", a mai spus Șaramet.

Evoluţia IMM-urilor

Legat de evoluţia IMM-urilor din ultimul timp,Andreea Paul Vass, ambasador al IMM-urilor din România, a menţionat câteva cifre.

"Aproximativ 99,7 din întreprinderile românești sunt IMM-uri adică 491.805, iar dintre acestea 90% sunt microîntreprinderi, firme care au mai puţin de 10 angajaţi. Există 24 de firme la mia de locuitori, ceea ce este foarte puţin în comparaţie cu media euopeană de 42 de întreprinderi la mia de locuitori", a declarat Andreea Paul Vass.

In momentul de faţă IMM-urile reprezintă 59% din cifra de afaceri din mediul privat, 28% din exporturi, 66% din angajaţi și 50% din valoarea adăugată, potrivit datelor furnizate de Vass.

Consilierul primului-ministru a făcut referire și la programele adresate IMM-urile."Un program de succes este cel pentru tinerii debutanţi. Antreprenoriatul nu are vârstă. Sunt mulţi tineri debutanţi în afaceri. Circa 5- 7 familii depind de o afacere demarată de un tânăr antreprenor", a explicat Vass.

Un aspect îmbucurător este faprul că aproximativ 54% dintre achiziţiile publice sunt făcute de IMM-uri, ceea ce este bine în comparaţie cu media europeană de 32%. Dar este foarte mult de lucru în ceea ce privește externalizarea și exporturile.

Un aspect negativ din sectorul IMM-urilor este faprul că legislaţia este greoaie și chiar ne lipsește o definiţie pentru clustere și incubatoare de afaceri." Ne trebuie un cadru legislativ simplu și predictiv", a mai spus Vass.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite