Fondul Proprietatea, la primele tranzacţii pe Bursa de la Viena

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fondul Proprietatea a reuşit, în aceste zile, să atragă interesul investitorilor pe pieţele de capital
Fondul Proprietatea a reuşit, în aceste zile, să atragă interesul investitorilor pe pieţele de capital

În timp ce tranzacţionarea pe Bursa de Valori Bucureşti întârzie, Fondul Proprietatea îşi face, timid, debutul la Viena. Nu ca produs de retail, ci la baza unui produs structurat.

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au fost promise, de ani buni, Bursei de la Bucureşti. În aşteptarea listării, aduse în discuţie şi de actualul Ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, Fondul Proprietatea a reuşit, în aceste zile, să atragă interesul investitorilor pe pieţele de capital. Mai exact, investitorilor de pe pieţele externe.

La începutul lunii decembrie 2009, firma de brokeraj Wood&Company din Cehia a lansat pe Bursa din Viena un produs structurat (warrant) care are ca activ suport acţiunile Fondului Proprietatea. Pe volume nesemnificative, valoarea unui certificat (care are ca activ suport 500.000 de acţiuni) a variat, în acest interval, între un minim de 34.997 de euro şi 36.300 euro/certificat. „Nu este un produs de retail, ci exclusiv instituţional", atrage atenţia Ovidiu Fer, analist Wood&Co.


Aceste instrumente financiare care, la maturitate, dau dreptul la posesia acţiunilor, au generat, ieri, un volum de 26 de certificate, echivalând cu o valoare a tranzacţiilor de 943.800 de euro.


Tranzacţiile ar evalua Fondul Proprietatea la un miliard de euro (o acţiune FP ar echivala cu 0,0726 euro), mult sub estimările recente ale analiştilor. De exemplu, EFG Eurobank Securities evalua, în decembrie 2009, valoarea FP la 2,7 - 4,1 miliarde de euro, ţinând cont de vânzarea profitabilă a unor pachete de acţiuni, precum şi de aprecierea acţiunilor listate la Bursă.


La sfârşitulul anului trecut, oficialii Fondului Proprietatea au propus acţionarilor tranzacţionarea pe o piaţă extrabursieră - Romanian Over-The-Counter. Produsul financiar tranzacţionat pe Bursa din Viena nu are, însă, nimic de a face cu piaţa OTC din România, punctează analistul Wood.
La 18 ianuarie, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) deţinea 59,8% din acţiunile Fondului Proprietatea, în timp ce pachetele persoanelor fizice cumulatu puţin peste 30%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite