Firmele de leasing caută soluţii de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile de profil spun că acest tip de finanţări nu se confruntă cu un blocaj.Ca să evite efectele crizei financiare, companiile de leasing se vor orienta spre sectoare de nişă şi spre leasingul operaţional.

Cu toate că impactul crizei financiare asupra sectorului european de leasing a fost  restrâns, specialiştii spun că efectele negative se vor acutiza în perioada următoare. „Pentru 2008 estimăm o scădere cu 5% a volumului de noi finanţări.

Vestea proastă este că, în 2009, efectele crizei vor deveni mult mai vizibile, întrucât noi operăm în economia reală“, este de părere John Bennet, preşedintele Leaseurope. Totuşi, spre deosebire de unele state europene, aflate în prag de recesiune, în România, activitatea de leasing va creşte, estimează firmele de profil.

Nişa, cuvânt-cheie

Specialiştii din piaţa locală spun că firmele de leasing trebuie să ia măsuri dacă vor să îşi menţină profitabilitatea. Jucătorii ar trebui să mizeze pe leasingul operaţional, pe acordarea de promoţii pe perioade determinate şi pe focalizarea asupra segmentelor de nişă, ca de exemplu cel energetic, unde companiile ar putea finanţa achiziţia de echipamente şi instalaţii.

„Netranslatarea integrală a efectelor crizei, reflectate în costuri, către partenerii de afaceri, va determina identificarea de către societăţile de leasing a unor soluţii de eficientizare a activităţii interne, în încercarea de menţinere a unei rate de profitabilitate corespunzătoare“, a declarat pentru NewsIn Claudiu Stănescu, directorul general al BCR Leasing.

Specialiştii susţin că, în ciuda scumpirii costurilor de finanţare, ţara noastră este departe de un blocaj la nivelul operaţiunilor de leasing. „Nu putem discuta despre un blocaj la nivelul finanţărilor în sistem leasing, aşa cum nu putem discuta despre blocarea economiei naţionale în ansamblu, pentru că cele două concepte sunt strâns legate“, spune Stănescu.

Potrivit acestuia, dacă în toamna lui 2007, dobânda medie de pe piaţa de leasing  varia în intervalul 7,5 - 7,7% pe an, a ajuns la 9,5% în prezent, urmând să urce la 10% la finalul anului. 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite