Exporturile din 2009, mai mici decât în 2007

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul trecut, livrările externe au însumat 29 de miliarde de euro, cu 4,6 miliarde de euro mai puţin decât în 2008 şi cu 300 de milioane mai puţin decât în urmă cu doi ani. În anul crizei, „fabrica de valută“ a ţării şi-a redus producţia cu aproape 14% faţă de 2008. Pentru 2010, semnele sunt bune, dar statul nu-i ajută cu nimic pe exportatori.

Datele centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că, în 2009, exporturile României au însumat 29,03 miliarde de euro. Pentru comparaţie, menţionăm că în 2008 exporturile însumau 33,3 miliarde de euro, iar în 2007 – 29,3 miliarde de euro. Importurile au scăzut şi mai drastic, cu peste 32%, respectiv de la 56,1 miliarde de euro în 2008 la 38,7 miliarde de euro în 2009. A rezultat, astfel, un deficit comercial de 9,7 miliarde de euro, cu 60% mai mic în 2009 decât în 2008. Pentru 2010, exportatorii întrevăd deja nişe libere pe pieţele occidentale şi sunt tot mai optimişti, dar acuză autorităţile că nu întreprind nimic pentru a-i susţine.

Vestul are din nou apetit pentru consum

În ţările din Vestul Europei, cel puţin la prima vedere, criza pare să fie pe sfârşite, iar oamenii sunt din nou ahtiaţi după cumpărături. „Am fost în Germania, iar zilele acestea sunt în Franţa, la un mare târg de bunuri de larg consum. Am regăsit acea euforie a cumpărăturilor din anii trecuţi, aşa că sunt gata să cred că ţările Vestului au cam ieşit din criză. Pentru noi, ca exportatori, aceasta e cea mai bună veste“, ne-a declarat ieri Mihai Păsculescu, membru al Consiliului de Export şi vicepreşedinte al Uniunii Generale a Industriaşilor din România – UGIR-1903. El este convins că producătorii de bunuri de larg consum, în special textile, confecţii şi încălţăminte, vor avea succes în 2010 pe pieţele externe dacă se prezintă cu o marcă proprie şi cu produse de calitate.

Liderul patronal spune că şi din China vin semnale încurajatoare, pentru că producţia internă de acolo a început deja să fie insuficientă, astfel că vor creşte importurile. „Am fost chemaţi în China, unde va fi un mare târg internaţional de mărfuri generale la finele acestei luni, şi organizatorii promit că vom încheia mai multe contracte de export decât în anii trecuţi“, conchide reprezentantul industriaşilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite