Exporturi de peste 900 de milioane de euro, la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), Braşovul se situează pe locul 6 privind volumul exporturilor şi pe locul 7 la cel al  importurilor, la nivel naţional.

În primele şapte luni ale anului 2010, în judeţul Braşov s-au realizat exporturi în valoare de 952.920.000 de euro. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, exportul judeţului Braşov a fost mai mare cu 62,1%.

Cele mai de succes mărfuri au fost cele  produsele vegetale, deşeurile de hârtie şi carton, produsele din industria chimică şi carton, produsele alimentare, băuturile, tutunul, mijloacele de transport, produsele din lemn, pluta şi împletiturile din nuiele, metalele, aparatele şi echipamentele electrice, animalele, etc.

Pieile crude şi tăbăcite, dar şo blănurile şi produsele din acestea au înregistrat cele mai mari scăderi la export, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind cu 16,5% mai mici.

Importăm produse minerale

În ceea ce priveşte importurile, în primele şapte luni ale anului 2010, acestea au crescut cu 20,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În judeţul Braşov s-au realizat importuri în valoare de 908.423.000 de euro. Pe locul întâi în topul importurile se află produsele minerale, urmate de instrumente şi aparate optice, fotografice, cinematografice, de măsură, control şi precizie şi de materialele plastice.

S-a pierdut interesul pentru importuri în ceea ce priveşte grăsimile şi uleiurile animale sau vegetale.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite