Eficienţă energetică pe bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eficienţă energetică pe bani europeni
Eficienţă energetică pe bani europeni

Firmele din industrie pot obţine peste 35 de milioane de lei pentru creşterea randamentului producţiei, iar cheltuielile cu achiziţia terenului sunt decontate într-o proporţie de maximum 10% din total. UE plăteşte până la 70% din valoarea investiţiilor în compresoare de aer, pompe, boilere, sisteme de ventilaţie pentru IMM-uri şi 50% în cazul firmelor mari.

Atât întreprinderile mici şi mijlocii, cât şi cele de dimensiuni mari pot obţine bani europeni pentru achiziţia de echipamente cu un consum redus de energie. Suma maximă ce poate fi acordată este de 35,5 milioane de lei, dar gradul de finanţare este diferit. Astfel, pentru firmele mici, sprijinul nerambursabil urcă până la 70% din valoarea investiţiei, pentru cele de talie medie este prevăzut un plafon de 60% şi unul de 50% pentru cele de dimensiuni mari.

Excepţie face regiunea Bucureşti-Ilfov, unde procentele de finanţare sunt de 60%, 50%, respectiv 40%. Sumele sunt puse la dispoziţie prin intermediul aşa-numitei operaţiuni de „sprijinire a investiţiilor în instalaţii şi echipamente pentru întreprinderi din industrie, care să conducă la economii de energie, în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice“.

Pentru a se înscrie în cursă, potenţialii beneficiari trebuie să ştie că în categoria investiţiilor eligibile intră echipamentele specifice pentru industrie precum compresoarele de aer, pompele, sistemele de ventilaţie, boilerele sau sistemele integrate de management al consumului de energie.

Cheltuieli eligibile

Se acordă fonduri şi pentru demararea unor investiţii în unităţi de cogenerare (n.r. - furnizare de energie electrică şi termică), fie că este vorba despre modernizare, fie că se doreşte construirea unora noi. Şi activităţile conexe proiectului se califică pentru finanţare.

Astfel, pot fi susţinute financiar construcţiile aferente procesului industrial care fac obiectul proiectului. În funcţie de complexitatea acestuia, durata de implementare variază de la trei până la cinci ani.

În plus, costurile studiilor preliminare de fezabilitate şi cele ale serviciilor de consultanţă aferente investiţiilor pot fi decontate până la 50% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului. Atenţie însă, căci doar întreprinderile mici şi mijlocii pot beneficia de această prevedere.

Paşii de urmat

Cheltuielile cu achiziţia terenului pot fi decontate într-o proporţie de maximum 10% din total. Banii europeni pot acoperi şi achiziţionarea de licenţe. Dacă ai în plan o astfel de investiţie, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să defineşti clar tema proiectului şi să verifici încadrarea ei în conţinutul axei prioritare pentru care aplici. După alegerea consultantului, urmează obţinerea avizelor necesare şi întocmirea documentaţiei.

Următorul pas este verificarea eligibilităţii proiectului, realizarea evaluării tehnice şi a celei financiare. Argumentele prezentate trebuie să fie coerente, iar tehnologiile aplicate să fie viabile şi sustenabile din punct de vedere financiar.Şansele de finanţare cresc cu cât consumul de energie pe aceeaşi unitate de produssau pe unitate de putere scade.

Paşi de urmat pentru obţinerea finanţării

-definirea temei proiectului
-alegerea consultantului
-încadrarea în conţinutul axei prioritare pentru care aplică
-întocmirea documentaţiei pentru apelul de proiecte
-obţinerea avizelor necesare
-verificarea eligibilităţii proiectului şi a solicitantului
-evaluarea tehnică şi financiară
-selecţia proiectului
-semnarea contractului de finanţare

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite