Deficitul de cont curent va ajunge la 13,7% din PIB în 2007

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deficitul de cont curent va ajunge în acest an la 13,7% din Produsul Intern Brut (PIB), iar consumul din ultimele două luni va încetini, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Această

Deficitul de cont curent va ajunge în acest an la 13,7% din Produsul Intern Brut (PIB), iar consumul din ultimele două luni va încetini, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Această evoluţie va avea loc pe fondul creşterii preţurilor de consum şi a gradului de îndatorare a populaţiei, se arată într-o analiză realizată de Banca Comercială Română.

Instituţia financiară îşi menţine, astfel, estimările emise anterior în privinţa deficitului de cont curent. "Deficitul de cont curent constituie cea mai spinoasă problemă macroeconomică a României şi va continua să se adâncească până la un nivel de 13,7% din PIB în 2007, respectiv 14,7% din PIB în 2008, din cauza decalajului între importuri şi exporturi", se arată în raportul de ţară al BCR, prezentat la sfârşitul lunii septembrie de către reprezentanţii instituţiei.

Comisia Naţională de Prognoză estima în ultimele proiecţii, publicate în toamnă, că deficitul de cont curent va ajunge la sfârşitul acestui an la 13,4% din PIB, nivel inferior celui indicat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), de respectiv 14% din PIB.

Potrivit datelor Băncii Naţionale a României, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primele zece luni un deficit de 13,34 miliarde de euro, în creştere cu 71,7% faţă de nivelul consemnat în perioada similară a anului trecut, reprezentând 11,3% din PIB-ul estimat pentru 2007. Influenţa determinantă asupra soldului contului curent a avut-o deficitul balanţei comerciale, care a însumat 14,03 miliarde de euro, mai mare cu 61,8% faţă de ianuarie-octombrie 2006.

Investiţiile străine directe, cu 25% mai reduse

Potrivit analiştilor BCR, investiţiile străine directe vor ajunge în acest an la aproximativ şapte miliarde de euro, faţă de 9,05 miliarde de euro în 2006, sumă care a inclus şi fondurile obţinute din privatizarea Băncii Comerciale Române.

La sfârşitul lunii octombrie, valoarea investiţiilor străine directe se situa la 5,93 miliarde de euro, nivel cu 18,3% mai mare faţă de sfârşitul lunii septembrie, însă mai redusă cu 25% faţă de primele zece luni ale anului trecut.

Soldul investiţiilor străine directe a ajuns la sfârşitul anului trecut la 34,5 miliarde de euro, aproximativ o treime din PIB. Sumele au fost orientate în principal către industria prelucrătoare, cu 34,2% din total, urmată de intermediere financiară şi asigurări, cu 22,2%.

Potrivit analiştilor economici, deficitul de cont curent este în acest moment singurul pericol major, care ar putea împinge economia românească spre derapaje puternice.(Dana Banzea)

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite