Creditele ipotecare se vor dubla în următorii doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii Băncii Comerciale Române consideră că împrumuturile pentru locuinţe vor ajunge să reprezinte, până în 2009, aproximativ 7% din PIB. Ponderea creditelor ipotecare în

Oficialii Băncii Comerciale Române consideră că împrumuturile pentru locuinţe vor ajunge să reprezinte, până în 2009, aproximativ 7% din PIB.

Ponderea creditelor ipotecare în Produsul Intern Brut al ţării noastre este cea mai scăzută din regiune. Ceea ce înseamnă că potenţialul de dezvoltare al acestui segment de creditare este cel mai mare din zonă. Estimările oficialilor Băncii Comerciale Române arată cel puţin o dublare în următorii doi ani.


Creditele ipotecare au depăşit, în luna septembrie, 3,5 miliarde de euro. Raportat la Produsul Intern Brut estimat pentru acest an de Comisia Naţională de Prognoză, ponderea împrumuturilor pentru locuinţă este de circa 3%. Pentru comparaţie, în ţările dezvoltate, creditele ipotecare depăşesc 50% din PIB.

Martin Skopek, vicepreşedintele Băncii Comerciale Române (BCR), consideră că ponderea finanţărilor pentru locuinţe va ajunge la circa 7% în PIB până la sfârşitul anului 2009.

"Dacă ne uităm la datele din regiune şi din restul Europei, există un potenţial uriaş de creştere pe piaţa ipotecară, România fiind cu mult sub media din Europa Centrală, unde finanţările imobiliare deţin 8-10% din PIB", a afirmat Skopek.

Peste 340.000 de locuinţe vor fi finalizate în cinci ani

Motivul principal al acestei dezvoltări ţine, pe de o parte, de surplusul de cerere, iar pe de altă parte, de faptul că, în următorii cinci ani, ar putea fi finalizate aproxiamtiv 340.000 de noi locuinţe (de două ori mai mult decât în ultimii cinci ani).

Potrivit analizei BCR, mai mult de 60% din locuinţele noi sunt vândute sau contractate încă din faza de proiect. "Este un nivel foarte ridicat, ceea ce arată că cererea din România depăşeşte cu mult oferta. În ţările mature nu se regăsesc astfel de situaţii", a mai spus Skopek.

Populaţia cere credite în euro

Datele publicate de Banca Naţională a României arată faptul că, la finele lunii septembrie, finanţările acordate în euro reprezentau circa 76% din soldul total al creditelor ipotecare. Însă, în momentul de faţă, aproximativ 95% din creditele imobiliare şi ipotecare acordate în România sunt în moneda europeană, a explicat Dorin Cojocaru, şeful direcţiei credite de retail din BCR. Astfel, recenta majorare a dobânzii de politică monetară a BNR, de la 7% la 7,50%, nu va influenţa cererea de credite pentru locuinţe.

"Decizia BNR doreşte o reducere a creditului de consum. În România, clientul accesează creditele de consum, preponderent în lei", a afirmat Cojocaru. Pe de altă parte, directorul BCR apreciază că împrumuturile de consum se vor scumpi în următoarea perioadă de timp, având în vedere decizia BNR.

Soldul creditelor BCR acordate persoanelor fizice a ajuns la sfârşitul lunii septembrie la 13 miliarde lei. Iar 22% din acest portofoliul se referă la credite imobiliare, 28% la credite de nevoi personale cu ipotecă şi 50% la împrumuturi de consum.

BCR Banca pentru Locuinţe ar putea primi aprobarea BNR în ianuarie 2008

Banca Comercială Română (BCR) estimează că va primi, până în ianuarie 2008, aprobarea Băncii Naţionale a României (BNR) pentru lansarea BCR Banca pentru Locuinţe, a declarat Martin Skopek. Reprezentanţii BCR au explicat că, în condiţiile în care colaborarea cu asociaţiile de agenţii imobiliare precum ARAI se dovedeşte fructuoasă, banca nu va simţi nevoia formării unei agenţii pe piaţa imobiliară, care să susţină dezvoltarea creditelor ipotecare. În prezent, pe piaţa românească activează două bănci pentru locuinţe - Raiffeisen Banca pentru Locuinţe şi HVB Banca pentru Locuinţe.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite