Conturile de economii au dobânzi de depozite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În unele cazuri, produsul este mai atractiv decât un depozit atât prin flexibilitate, cât şi prin bonificaţie. Dobânda la unele conturi de economii în lei ajunge până la 14-14,5% pe an şi o depăşeşte chiar pe cea a economiilor la termen.

Conturile de economii încep să-şi facă tot mai mult loc în vitrina băncilor, iar dobânzile în creştere fac ca aceste produse de economisire să devină tot mai atractive în rândul românilor. Fie că resimt o lipsă de lichidităţi, fie că vor să facă faţă concurenţei acerbe din piaţă, bancherii remunerează acest tip de economii cu dobânzi de până la 13,5-14,5% pe an pentru lei.

Tocmai de aceea, multe dintre instituţiile bancare promovează contul de economii ca având flexibilitatea unui cont curent (fără scadenţă şi fără sumă minimă) şi dobânda unui depozit. Totuşi, sunt unele conturi de economii în cazul cărora se impune o perioadă minimă de constituire şi/sau o sumă limită care trebuie menţinută în cont pentru a beneficia de bonificaţie.

Dobânda se calculează zilnic şi se virează în cont la sfârşitul fiecărei luni sau, foarte rar, se calculează la date fixe stabilite de bancă. Ca şi în cazul depozitelor, sumele economisite în conturile de economii şi dobânda aferentă acestora sunt garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar în limita a 50.000 de euro, echivalent în lei. În plus, câştigul din dobândă nu este impozitat.

Câştig de 14% pe an

Banca Transilvania remunerează conturile de economii în lei cu dobânzi de până la 14,5% pe an. Mai exact, pentru sumele cuprinse între 1.000 şi 9.999 de lei, banca oferă o dobândă de 13,5% pe an, pentru cele cuprinse între 10.000 şi 2.499.999 de lei – 14% pe an, iar pentru cele ce depăşesc pragul de 2,5 milioane de lei, bonificaţia ajunge la 14,5% pe an. Totuşi, Banca Transilvania impune o sumă minimă de constituire de 1.000 de lei, iar depunerile şi retragerile ulterioare sunt permise doar peste această limită.

Mai mult, pentru desfiinţarea contului înainte de un an de la data constituirii, se percepe un comision de 0,5% aplicat sumei minime. De asemenea, la Romanian International Bank (RIB), dobânda variază între 13,5 şi 14,5% în funcţie de suma depusă în cont.

Libra Bank oferă clienţilor săi un card de economii, cu o dobândă de 13% pe an pentru sumele păstrate pe card, mai mari de 500 de lei. În plus, clientul poate beneficia de o linie de credit de până la şase venituri lunare. OTP Bank remunerează conturile de economii în monedă naţională cu 12,5%, în timp ce BRD oferă o dobândă de 12% la contul de economii AtuCont. Totuşi, pentru economiile copiilor şi ale adolescenţilor, BRD oferă o dobândă mai mare, de 12,25% pe an, prin conturile de economii AtuStart, respectiv AtuSprint.

Banca Românească oferă pentru sumele de minimum 1.000 de lei depuse în contul Flexibil o dobândă variabilă, în prezent de 12,5% pe an,  dar care nu coboară sub 10,27%. La BCR şi Raiffeisen Bank, bonificaţiile la contul de economii în lei urcă până la 11% pe an în funcţie de suma economisită, în timp ce Bancpost oferă o dobândă de 11% indiferent de valoarea depusă în cont.

Atenţie la comisioane!

Totuşi, alegerea unui cont de economii nu trebuie să fie ghidată numai de nivelul dobânzii. Cei care vor să-şi constituie un astfel de produs de economisire, trebuie să ia în calcul şi comisioanele care ar putea muşca semnificativ din valoarea câştigului. Multe dintre bănci au renunţat la aplicarea unui comision pentru deschiderea contului, dar aplică o taxă pentru administrare. Aceasta are, de regulă, valori reduse şi nu afectează câştigul din dobândă. În plus, se percep comisioane pentru retragerea de numerar de la ghişeul băncii. 

Ce este contul de economii?

Conturile de economii permit oricând depunerea unor sume suplimentare, în funcţie de posibilităţile de economisire ale fiecărui client. Un alt avantaj al conturilor de economii este acela că banii se pot retrage oricând din cont, fără ca acest lucru să fie penalizat. Dobânda se calculează zilnic şi se virează în cont la finele fiecărei luni. Se combină, astfel, avantajele depozitelor la termen cu cele ale contului curent.

Mecanismul garantării

Sumele economisite în conturile de economii şi dobânda aferentă acestora sunt garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar în limita a 50.000 de euro, echivalent în lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite