Cofinanţarea, factor-cheie în demararea proiectului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă banii europeni, afacerea trebuie susţinută şi cu resurse proprii sau împrumutate.Este foarte important ca beneficiarul să-şi asigure, de la bun început, resursele necesare pentru cofinanţare, dar şi pentru acoperirea unor costuri neprevăzute.

Când vrei să porneşti o afacere pe bani europeni, trebuie să incluzi pe lista de priorităţi chiar problema resurselor financiare. De ce, când banii vin de la Uniunea Europeană? În primul rând, trebuie ştiut faptul că decontarea cheltuielilor se realizează numai după verificarea acestora.

Astfel, beneficiarul are nevoie de resurse pentru prefinanţarea costurilor. În al doilea rând, banii europeni acoperă doar o parte din cheltuilile eligibile ale proiectului. Deci, solicitantul fondurilor europene va avea nevoie de resurse atât pentru cofinanţarea proiectului, cât şi pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile.

 Şi să nu uităm că oricând pot apărea costuri neprevăzute. Beneficiarul trebuie să ştie de la bun început că orice proiect cu fonduri europene presupune şi aportul propriu. Pe lângă banii europeni, orice idee de afaceri trebuie susţinută cu resurse proprii, din sponsorizări sau din împrumutate de la bancă.

Împrumut pentru cofinanţare

Şi când nu ai resurse şi nu reuşeşti să obţii nici sponsorizări, iei în calcul ultima variantă: banca. Instituţiile de credit au intuit de la bun început potenţialul finanţării acestui segment şi au lansat produse specifice sau chiar şi-au creat departamente specializate în cofinanţare.

Mai multe bănci de pe piaţa românească oferă finanţări pentru proiectele cu fonduri europene. Creditele sunt acordate în lei sau în euro, pe o perioadă de maximum 15 ani, şi pot finanţa, în unele cazuri, chiar 100% din valoarea proiectului.

Aproape toate băncile acordă solicitanţilor de astfel de finanţări perioadă de graţie, cuprinsă între 12 şi 36 de luni. Sunt acceptate garanţii imobiliare sau reale şi, în unele cazuri, garanţii emise de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).

Trei credite pentru trei nevoi

În ciuda ofertei vaste promovate de bănci, consultanţii spun că produsele de finanţare ar trebui să fie mai complexe, iar pentru a avea o adresabilitate deplină, trebuie să cuprindă trei componente. Pentru început, beneficiarul are nevoie de un credit de investiţii care să acopere necesarul de cofinanţare al proiectului, cheltuielile neeligibile şi costurile neprevăzute, cum ar fi cele de risc valutar.

 „Pe măsură ce proiectul se implementează, beneficiarii fac cunoştinţă şi cu nevoile suplimentare ale acestuia, respectiv nevoia de numerar pe termen scurt şi capital de start”, explică Felix Lucuţar, managing partner la Agriculture Capital and Engineering.

Tocmai de aceea este bine ca produsul de finanţare să cuprindă şi un credit-punte care să acopere deficitul de cash-flow între momentul aplicării pentru un dosar de plată şi cel al încasării efective. De asemenea, este necesar un credit operaţional pentru acoperirea costurilor primului ciclu de producţie. „Recomand beneficiarilor să negocieze toate cele trei componente de la bun început”, atrage atenţia Lucuţar.  ;

Temperarea creditării, problemă pentru beneficiari


Blocajul de pe piaţa creditului este cea mai gravă problemă cu care se confruntă, în prezent, potenţialii beneficiari. „Atât proiectele depuse, cât şi cele în curs de pregătire au şanse foarte mici să-şi asigure cofinanţarea din alte surse decât fondurile proprii sau sponsorizări”, atrage atenţia Florin Ilie, expert în fonduri europene. Există posibilitatea ca cei care primesc răspuns pozitiv la cererea de finanţare să fie obligaţi să renunţe la fondurile europene. Primele cazuri au apărut deja.

Bănci care acordă cofinanţare

Bancpost
Banca Carpatica
CEC Bank
BCR
BRD
Banca Italo Romena
Bank Leumi
Libra Bank
OTP Bank
Raiffeisen Bank
UniCredit Ţiriac Bank

Sursa: Băncile comerciale

image

Problema finanţării trebuie tratată cu foarte multă responsabilitate.

image
image


Felix Lucuţar,  consultant

Fond de rezervă

Este bine ca beneficiarii să îşi constituie un fond de rezervă pentru acoperirea costurilor neprevăzute. De exemplu, din cauza deprecierii cursului, fondurile aprobate în lei nu mai corespund ratei de cofinanţare în euro, de la momentul depunerii cererii. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite