CEC şi-a dublat profitul net în primele nouă luni
0Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) a obţinut în primele nouă luni ale anului un profit brut de 82,6 milioane de lei, cu 79% mai mult decât la sfârşitul anului 2006. Nivelul profitului
Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) a obţinut în primele nouă luni ale anului un profit brut de 82,6 milioane de lei, cu 79% mai mult decât la sfârşitul anului 2006.
Nivelul profitului net s-a dublat, până la 70 milioane de lei, comparativ cu perioada similară a anului trecut. "Ne menţinem la o cotă de piaţă de peste 4%, respectiv la 4,14%", declară Radu Gheţea, preşedintele CEC.
Potrivit strategiei de dezvoltare a instituţiei, CEC va atinge un nivel al cotei de piaţă de 5,5-6% la active, o cotă de 5-6% din piaţa totală de credite şi o cotă de 7-8% din piaţa natională de depozite. Tot la acel moment, acţionarul principal îşi propune să facă din CEC lider de piaţă pe segmentul IMM-urilor, în zonele rurale precum şi în oraşele cu maximum 50.000 de locuitori.
Până atunci, banca trece prin prima etapă a strategiei de modernizare, unul dintre atuu-ri fiind, potrivit preşedintelui Gheţea, "accentul deosebit care va fi pus pe creşterea calităţii serviciilor oferite clienţilor CEC".
Astfel, pe tot parcursul primelor nouă luni din 2007, CEC a dezvoltat produse noi sau le-a modernizat pe cele deja existente (Contul Privilegiu, cardul de credit, creditele pentru populaţie, precum şi creditele pentru IMM-uri şi cele pentru Administraţiile Publice Locale), astfel încât unele dintre acestea au căpătat valenţe de lider în piaţă.
Ca urmare, creditele acordate clienţilor nebancari au crescut cu peste 65% faţă de perioada similară a anului trecut, fiind la sfârşitul trimestrului al treilea al acestui an de 4,8 miliarde de lei, iar sursele atrase au depăşit 7 miliarde de lei, în creştere cu 33% faţă de trimestrul al treilea al anului trecut.
Cardurile CEC au avut, de asemenea, o evoluţie spectaculoasă, în acest moment în portofoliul băncii fiind peste 400.000 de carduri active. "Rezultatele la 30.09.2007 ne dau posibilitatea, în perioada următoare, să ne concentrăm, în principal, pe realizarea obiectivelor strategice anunţate pentru faza întâi de dezvoltare, până în 2009, şi anume modernizarea şi eficientizarea băncii", declară preşedintele CEC. (Carmen Neacşu)