Bursa de la Bucureşti, din nou pe scădere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Titlurile societăţilor de investiţii au fost afectate, ieri, de o depreciere medie de peste 9%. Optimismul s-a temperat brusc pe pieţele de capital. Bursa de la Bucureşti a traversat, ieri, o şedinţă de corecţii pe toate palierele.

După ce luni şi marţi au urcat puternic, bursele europene au scăzut în şedinţa de tranzacţionare de ieri, din cauza temerilor legate de efectele recesiunii asupra economiei.

La ora închiderii BVB, indicele FTSE, reprezentativ pentru piaţa londoneză, se deprecia cu peste 5%, indicele CAC40 (Paris) – cu 5,03%, iar indicele DAX (Frankfurt) – cu 4,38%. Nici bursa de la Bucureşti nu a fost ocolită de corecţii. Piaţa a pierdut, în medie, peste 6%, acţiunile celor mai lichide zece companii s-au ieftinit cu 5,38%, iar titlurile societăţilor de investiţii financiare (SIF) au coborât cu peste 9% faţă de sesiunea anterioară.

Tranzacţii de 7,4 milioane de euro

Deprecierile au avut loc în contextul unui rulaj de 7,4 milioane de euro, faţă de cele peste 13 milioane de euro rulate în şedinţa precedentă pe piaţa principală.

“Am avut parte de scăderi pe aceeaşi linie cu aprecierile din zilele anterioare.  Practic, creşterile de la începutul de săptămână au avut la bază factori emoţionali şi analiza tehnică, şi mai puţin deciziile luate de guvernele europene”, explică Adrian Bărbulescu, director adjunct de operaţiuni în cadrul Prime Transaction.

Cele mai mari valori de tranzacţionare au fost atrase de emitenţii din sectorul financiar. BRD Groupe Societe Generale (BRD) a cumulat 5,7 milioane de lei, iar pe următoarele două poziţii s-au situat SIF Oltenia (SIF5), cu 5,10 milioane de lei, şi SIF Moldova (SIF2), cu 3,39 milioane de lei.

Volatilitate ridicată

Cursul titlurilor BRD s-a depreciat, ieri, cu 5,64%, până la 9,2000 lei/acţiune. În sectorul financiar, însă, cea mai mare scădere, de 11,63%, a afectat acţiunile Băncii Carpatica (BCC). Ultima tranzacţie cu titluri BCC a fost perfectată la 0,1900 lei/acţiune. În segmentul SIF, tot peste 11% au pierdut şi acţiunile SIF2, care au închis la 0,7650 lei/titlu.

“În condiţiile actuale, pieţele vor înregistra un grad ridicat de volatilitate. Bursa a devenit un teritoriu dominat de speculatori”, apreciază Bărbulescu. În sectorul petrolier, acţiunile Petrom (SNP) s-au ieftinit cu peste 11%, până la 0,2400 lei/titlu.

Petrom a cumulat cel mai mare volum de pe piaţa principală (9,11 milioane de acţiuni). În acelaşi sector, ultima tranzacţie cu titluri Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) s-a perfectat la preţul de 0,0320 lei/acţiune, în scădere cu 6,14% faţă de şedinţa precedentă.

Deprecieri şi pe Rasdaq

Cei trei indici ai pieţei Rasdaq au încheiat şedinţa de ieri în scădere, pe o lichiditate modestă, de doar 1,26 milioane lei (332.269 euro), piaţa fiind influenţată de pierderile importante bifate de indicii Bursei de Valori. Indicele principal al pieţei, Rasdaq-C, a coborât miercuri cu 2,58%, până la 2.603,53 puncte. Indicele RAQ-I a coborât cel mai mult - cu 4,50% -, până la 3.061,73 puncte, iar schimburile la această categorie au fost de 92.302 lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite