Birocraţia din „Prima Casă“ te lasă fără avans

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Birocraţia din „Prima Casă“ te lasă fără avans
Birocraţia din „Prima Casă“ te lasă fără avans

Formalismul exagerat al programului poate garanta mai degrabă un eşec decât casa visată. Drumul anevoios al dosarelor „Prima Casă“, de la bancă la Fond şi invers, îi ţine pe jar pe românii care riscă astfel să piardă avansul dat proprietarilor pentru că le expiră precontractele.

Citiţi şi:


Dacă un credit imobiliar standard poate fi contractat în trei-patru săptămâni, „Prima Casă“ ajunge mai greu la cei interesaţi. Contractarea unei astfel de finanţări poate dura mai bine de două luni.

Şi asta din cauza birocraţiei pe care o implică garanţia acordată de stat, prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM). Poate acest lucru nu ar fi chiar atât de rău dacă solicitanţii nu ar risca să piardă, pe lângă timp, şi bani.

Mai exact, din cauză că procedurile de acordare a împrumutului depăşesc în unele situaţii termenul-limită înscris în antecontractul de vânzare-cumpărare (document cerut de bancă şi Fond), solicitantul ajunge să piardă avansul pe care l-a dat proprietarului.

„Cei de la bancă îmi spun că au trimis dosarul spre Fond de mai bine de o săptămână şi nu au primit deocamdată niciun răspuns. Am semnat un precontract care expiră la începutul lunii septembrie şi risc, astfel, să pierd banii pe care i-am dat proprietarului“, spune Alexandru S., un tânăr care a început demersurile pentru „Prima Casă“ încă din primele zile ale acestei luni. Iar pândiţi de această „bombă cu ceas“ mai sunt mulţi alţi solicitanţi.

Clientul riscă să piardă câteva mii de euro

Termenul până la care solicitantul „Primei Case“ trebuie să cumpere locuinţa, înscris în antecontractul de vânzare-cumpărare întocmit la notar, nu este impus prin lege, ci se stabileşte între părţi. „Sunt unele persoane care îşi fixează un termen de 30 de zile, termen care este însă foarte scurt“, spune Miruna Popescu, purtătorul de cuvânt al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici (UNNPR).

În cazul în care cumpărătorul este unul norocos, iar vânzătorul - îngăduitor, cei doi pot stabili de comun acord o prelungire a termenului din precontract. Dar dacă proprietarul imobilului nu acceptă amânarea vânzării, solicitantul rămâne fără avansul dat. De regulă, pentru „Prima Casă“, suma acordată proprietarului la semnarea antecontractului este de 3.000 de euro. Aceasta poate fi însă de la câteva sute de euro până la chiar zeci de mii de euro.

Şi asta nu este singura pierdere pe care solicitantul trebuie să fie pregătit să şi-o asume. Pe lângă avans, el poate pierde şi taxa plătită la notar pentru autentificarea antecontractului de vânzare-cumpărare. De exemplu, pentru un precontract cu un avans de 3.000 de euro, onorariul notarului este de 100-150 de lei, plus TVA, potrivit UNNPR. Mai exact, 119-178,5 lei. De asemenea, riscă să piardă şi taxa de evaluare a imobilului, de aproximativ 500 de lei.

Termen de 90 de zile, fără stres

Pentru a nu-i expira termenul din antecontract înainte ca procedurile de acordare a creditului să se finalizeze, este bine ca solicitantul să-şiia o marjă şi să încerce să stabilească termene cât mai largi, de peste două luni. „Recomandarea noastră este ca pentru «Prima Casă» clienţii să-şi negocieze un termen-limită de 90 de zile“, spune Anca Bidian, directorul general al brokerului de credite Kiwi Finance.

De la bun început, cel care solicită un credit prin programul guvernamental trebuie să ştie că are de parcurs mai mulţi paşi. „Analiza dosarului în bancă durează cât pentru un credit standard, termen ce variază de la o bancă la alta, de la două săptămâni până la mai mult de o lună“, arată Bidian.

Primul răspuns de la Fond trebuie să dureze până la maximum cinci zile, conform Convenţiei de garantare. Au existat însă situaţii când acest termen a fost depăşit. Apoi are loc semnarea contractului de credit, achitarea taxei către Fond, emiterea convenţiei tripartite de garantare, semnarea de către client, bancă şi FNGCIMM a acesteia şi semnarea contractului de vânzare-cumpărare la notar. Tot acest proces ar trebui să dureze trei săptămâni, potrivit Convenţiei, spune Anca Bidian.

Aşadar, ţinând cont de toate întârzierile ce pot apărea în accesarea „Primei Case“, solicitantul trebuie să se gândească de două ori înainte de a accepa termenul scurt propus de proprietar. 

Ce este antecontractul?

Antecontractul de vânzare-cumpărare este o promisiune de a contracta un acord de voinţă prin care părţile se obligă să încheie până la un anumit termen-limită, la preţul stabilit, contractul de vânzare-cumpărare.

image
image

Pentru «Prima Casă», clienţii trebuie să-şi negocieze un termen-limită de 90 de zile.

image


Anca Bidian
CEO Kiwi Finance

image
image

Suntem pregătiţi ca în următoarele zile să reconfigurăm sistemul informatic.

image


Aurel Şaramet
preşedintele FNGCIMM

Boc: Lucrurile vor fi rezolvate

Presaţi de termenele impuse chiar de ei în Convenţia de garantare, reprezentanţii statului promit că vor găsi soluţii pentru ca durata de desfăşurare a procedurilor de aprobare a creditului să se scurteze.

„Legea ne permite cinci zile. Nu spun că n-ar fi şi câteva dosare care au întârziat mai mult de atât“, admite Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). El spune însă că sunt încă lucruri ce nu funcţionează în circuitul transmiterii documentelor de la bănci, iar numărul mare de dosare primite în ultimele zile a fost dificil de analizat în totalitate.

image

Premierul a asigurat că termenul de analiză al dosarelor se va scurta cu cel puţin cinci zile Foto: Agerpres


„Sunt proceduri ce presupun schimbul de documente între Fond şi bancă, între bancă şi Fond. Sunt opt zile care se pierd doar cu curieratul“, a spus premierul Emil Boc, la finalul unei întâlniri ce a avut loc vineri cu Aurel Şaramet. Totuşi, premierul a asigurat că are promisiunea preşedintelui Fondului că termenul de analiză se va scurta cu cel puţin cinci zile şi că „oamenii trebuie să ştie că lucrurile se vor rezolva“.

Fondul vrea să renunţe la anumite etape

Aurel Şaramet a precizat că a vorbit deja cu unele bănci să nu mai lucreze descentralizat pentru a nu mai apărea probleme în transmiterea dosarelor. „Fiecare sucursală îşi schimbă semnăturile, telefoanele, faxurile şi atunci sigur că apar probleme“, a arătat el.

Mai mult, preşedintele FNGCIMM a spus că se va întâlni săptămâna viitoare cu băncile pentru a armoniza procedurile, în sensul renunţării la unele etape, şi că a găsit deja o soluţie de a reduce cu patru-cinci zile procesul. În ceea ce priveşte numărul de solicitări de garantare primit zilnic de Fond, acesta a crescut foarte mult în ultimele zile, până la 100-130 de cereri, şi a ajuns imposibil de analizat integral.

„La nivelul acesta este destul de dificil, dar suntem pregătiţi ca în următoarele zile să reconfigurăm sistemul informatic şi să angajăm câţiva oameni“, a spus Şaramet.

În prezent, de analiza dosarelor trimise de bănci se ocupă 18 oameni. Aşadar, preşedintele FNGCIMM recomandă celor care vor să-şi cumpere „Prima Casă“ să încheie precontracte cu o marjă de timp mai mare, de o lună şi jumătate – două luni. „Majoritatea procedează invers, se lasă seduşi de vânzători. Dacă citeşte cineva legislaţia, vede că circuitul normal durează 45-55 de zile”, atrage atenţia Şaramet.

Peste 1.500 de dosare au fost trimise la Fond

Până la finele săptămânii trecute, băncile trimiseseră Fondului 1.503 cereri de garantare pentru achiziţia de locuinţe prin programul guvernamental „Prima Casă“, cu o valoare totală de aproape 60 de milioane de euro. Dintre acestea, 1.263 au fost soluţionate.

„Rămânem aproape în fiecare zi cu o restanţă de aproximativ 250 de dosare ce urmează să intre în analiză“, a spus Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. În ultima perioadă, numărul de solicitări trimise zilnic de instituţiile de credit a ajuns la 100-130, iar recordul de cereri depuse la Fond într-o zi a fost de 167.  

Apartamentele cu două camere, la mare căutare

Cel mai mare număr de solicitări de garantare se înregistrează pentru aparamentele cu două camere, urmate de cele cu trei camere şi de garsoniere. Ponderea cererilor depuse pentru apartamentele cu patru camere şi pentru case este mai mică de 10%. Românii nu par prea interesaţi să-şi cumpere prin „Prima Casă“ o locuinţă construită de la zero.

Doar o sută de cereri de garantare au fost depuse la Fond pentru astfel de proiecte. „Constructorii şi cetăţenii au o anumită reticenţă să intre într-un asemenea program, din cauza faptului că avansul se dă numai după ce lucrarea este făcută“, a explicat premierul Emil Boc, care a adăugat că trebuie găsită o modalitate pentru a încuraja construcţia de la zero a caselor.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite