Bătălia imobiliară se mută pe Rasdaq

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potenţialul activelor deţinute de companiile listate pe această piaţă atrage tot mai mulţi investitori Companie cu terenuri în Bucureşti sau într-un centru cu potenţial imobiliar, cu

Potenţialul activelor deţinute de companiile listate pe această piaţă atrage tot mai mulţi investitori

Companie cu terenuri în Bucureşti sau într-un centru cu potenţial imobiliar, cu o activitate profitabilă cu posibilitate de relocare. Acesta este profilul societăţilor de pe fosta piaţa electronică Rasdaq care, ignorate până nu de mult, sunt vânate în prezent pentru câştigurile din trei cifre înregistrate din variaţia preţului la Bursă.

Chiar dacă potenţialul imobiliar al unei companii este stabilit de către investitori, analiştii din piaţa de capital susţin că rămâne, încă, o problemă: cumpărarea unor pachete semnificative de acţiuni, din cauza lichidităţii scăzute a emitenţilor.

Abordare simplistă, dar profitabilă

"În ceea ce priveşte firmele de pe Rasdaq, în special cele de dimensiuni ceva mai mici, este evident că în acest moment principala atracţie o constituie potenţialul lor imobiliar", a declarat, pentru "Adevărul", Andrei Anghel, analist în cadrul societăţii de brokeraj Confident Invest. Deşi acest lucru relevă o abordare extrem de simplistă a pieţei de capital din partea investitorilor, analistul este de părere că "metoda" s-a dovedit a fi totodată una extrem de profitabilă. Decizia de a cumpăra întâmpină dificultatea unei pieţe reduse ca lichiditate. "De cele mai multe ori însă, deşi astfel de societăţi cu potenţial imobiliar şi acţionariat relativ dispersat sunt uşor de identificat, şi chiar şi preţul este aparent unul atractiv, probleme apar abia în momentul în care un investitor încearcă să achiziţioneze pachete semnificative. Numărul potenţialilor vânzători este redus, iar orice expresie a interesului unui cumpărător atrage imediat concurenţi", observă Andrei Anghel.

Sectorul construcţiilor câştigă teren

Şi companiile de pe Rasdaq care au ca obiect de activitate construcţiile au adus profituri semnificative de la începutul lui 2007. "Având în vedere "boom"-ul din domeniul construcţiilor din ultima perioadă, care probabil va continua cu şi mai mare anvergură, influenţa asupra societăţilor din domeniu listate la BVB s-a resimţit puternic", apreciază Marian Lupu, director general adjunct la Estinvest Focşani. Potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS), sectorul construcţiilor a înregistrat, în primul trimestru din 2007, o creştere-record cu 30,7% faţă de perioada similară a anului trecut.

O parte din companiile care activează în sectorul construcţiilor tranzacţionate, în momentul de faţă, pe Rasdaq, prezintă avantajul unei evaluari mai aproape de situaţia reală a activelor imobiliare. "Societăţile care acţionează în domeniul construcţiilor au tendinţa de a evalua destul de corect propriul potenţial imobiliar.

Dacă preţul în piaţă nu relevă acest lucru este probabil din cauză că acţionariatul este deja mult prea concentrat şi societatea este, aşadar, puţin atractivă", susţine Andrei Anghel.Un exemplu de societate din acest sector care a înregistrat o evoluţie bună la Bursă de la începutul anului este Imotrust SA Arad (ARCV). De la începutul acestui an, acţiunile companiei care se ocupă cu închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate au crescut cu peste 774%. "Până acum, profitul companiei provine în mare parte din activitatea financiară, însă având în vedere şi domeniul imobiliar unde finalizarea proiectelor necesită o perioadă mai mare de timp, am putea spune că evoluţia indicatorilor financiari este una normală", spune Andreea Ciobanu, responsabilul Departamentului de analiză în cadrul Intercapital. Compania a achiziţionat recent un teren de 3.300 de metri pătraţi în municipiul Arad, pe care va dezvolta un proiect rezidenţial în valoare de 4,2 milioane de euro. Imotrust a raportat totodată şi vânzarea unui imobil din Arad pentru 1,2 milioane de euro. Compania a anunţat că va începe în toamna acestui an construcţia unui ansamblu imobiliar, valoarea investitiei ridicându-se la peste 55 milioane de euro.

De creşteri peste medie au avut parte şi acţiuni ale unor companii din domeniu, precum Ceramica Iaşi (CERE), Cemacom Zalău (CEON), Concifor Buzău (COBU), Concefa Sibiu (COFI), Condmag Braşov (COMI), Prefab Bucureşti (PREH) sau Prebet SA (PREB). Spre exemplu, acţiunile ale fabricii ieşene de cărămizi - CERE - au câştigat, de la începutul anului, aproximativ 166%. Evoluţia acţiunilor a fost determinată de rezultatele în creştere raportate de companie, dar şi de zvonurile privind o eventuală preluare a acesteia. Compania estimează pentru 2007 un profit de 10,7 milioane de lei, aproape dublu faţă de cel consemnat anul trecut, de 6 milioane de lei. Titlurile COBU s-au scumpit, în acest an, cu 170%, titlurile PREH - cu 230%, acţiunile CEON- cu 268%, iar acţiunile COFI - cu 1.400%. Şi acţiunile COMI şi-au dublat, practic, valoarea de piaţă de la începutul lui 2007. Comisia de admitere la cota Bursei a dat, la începutul acestei luni, aviz favorabil admiterii constructorului de conducte magistrale de petrol şi gaze la categoria a II-a a BVB.

Notă: Acest articol nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cum se face evaluarea unei societăţi

Valoarea de piaţă a patrimoniului unei societăţi nu este însă foarte uşor de estimat de către investitori. "Dacă societatea nu a întreprins o acţiune de reevaluare a activelor, această valoare este mai dificil de obţinut", spune Andreea Ciobanu. Analistul susţine că indicatori precum capitalizarea redusă, valoarea medie zilnică scăzută a tranzacţiilor, free-float-ul redus sau inconstanţa în raportări reprezintă tot atâtea motive pentru care acţiunile respectivului emitent nu sunt atractive. "Dacă toate acestea sau o parte din ele ar caracteriza un emitent, atunci riscul asumat de un investitor în aceste acţiuni ar fi unul ridicat, o acţiune de cumpărare sau vânzare a unei cantităţi mai mari de titluri putând genera o volatilitate ridicată în piaţă", spune Ciobanu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite