Băncile au şapte zile să anunţe ce plafoane vor la "Prima Casă 2"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băncile comerciale au la dispoziţie şapte zile calendaristice pentru a transmite Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) şi Ministerului Finanţelor Publice nivelul costurilor totale pe care le vor aplica în programul guvernamental "Prima Casă" şi valoarea estimată a finanţărilor care vor fi garantate în acest an, potrivit actului normativ intrat în vigoare ieri.

Dacă valoarea cumulată a finanţărilor estimate depăşeşte plafonul de 700 de milioane de euro alocat pentru acest an, FNGCIMM va efectua alocări pro-rata în cadrul programului, conform hotărârii de guvern care a modificat programul "Prima Casă".

Locuinţele care se achiziţionează în cadrul programului trebuie să se încadreze în una dintre clasele A, B şi/sau C de eficienţă energetică, criteriul aplicabil începând cu data introducerii certificatului energetic.

Garanţiile sunt acoperite cu ipotecă legală de rang I asupra locuinţelor achiziţionate prin program, în favoarea statului, valabilă pe toată durata finanţării, cu notarea în cartea funciară a interdicţiei de înstrăinare a acestora pe o perioadă de cinci ani şi a interdicţiei de grevare cu alte sarcini pe toată durata finanţării.

Până la data recepţiei finale a locuinţelor va fi aplicată ipotecă legală de rang I şi asupra terenurilor pe care casele urmează să fie construite.

Legislaţia actuală interzice doar vânzarea locuinţei în acest interval de cinci ani.


Condiţii pentru solicitanţii "Prima Casă 2"

- solicitantul nu trebuie să aibă contractat un alt credit ipotecar şi nici să deţină o locuinţă, individual sau împreună cu soţii sau alte persoane. În acest sens, să dă o declaraţie pe proprie răspundere, la notar.
- în plus, trebuie să achite un avans de 5% din valoarea locuinţei, dacă aceasta este de 60.000 de euro, 70.000 de euro sau 75.000 de euro (în funcţie de tipul de imobil achiziţionat) sau mai mică. Dacă preţul casei depăşeşte această valoare, se va plăti un avans de 5%, la care se adaugă diferenţa dintre preţul de achiziţie şi unul dintre cele trei praguri de garantare.
- locuinţele achiziţionate prin programul „Prima Casă" pot fi atât finalizate, cât şi în construcţie.
- dobânda anuală efectivă nu poate depăşi nivelul EURIBOR, plus o marjă de patru puncte procentuale pentru creditele în euro şi cel al ROBOR, plus 2,5 puncte procentuale pentru cele în lei.


19 bănci înscrise în program

BCR
BRD
Volksbank
Raiffeisen Bank
Banca Transilvania
UniCredit Ţiriac Bank
Bancpost
Alpha Bank
CEC Bank
Banca Românească
Piraeus Bank
OTP Bank
Millennium Bank
Credit Europe Bank
Emporiki Bank
ATEbank
Bank Leumi
GarantiBank
Intesa Sanpaolo

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite