Băncile, pe valurile crizei financiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băncile, pe valurile crizei financiare
Băncile, pe valurile crizei financiare

Economia românească oferă condiţii prielnice băncilor comerciale, pentru dezvoltare şi profit În ciuda rezultatelor şi perspectivelor pozitive, cotaţiile băncilor listate la BVB au

Economia românească oferă condiţii prielnice băncilor comerciale, pentru dezvoltare şi profit

În ciuda rezultatelor şi perspectivelor pozitive, cotaţiile băncilor listate la BVB au fost scufundate de valul financiar internaţional.

Economia României se încadrează pe un trend ascendent, numai în primele 3 luni din 2008, cifra anualizată a creşterii economice a fost de 8,2%. Dintre sectoarele care contribuie la această dinamică, băncile sunt primele care beneficiază de mersul economiei. Creşterea economică utilizează credite şi creează depozite, iar băncile îşi văd afacerile în creştere.

Activele bancare şi profiturile au înregistrat dinamici excelente, ducând în sus preţul titlurilor bancare listate. Apoi situaţia economică mondială a devenit mult mai importantă decât cea internă, deşi cea din urmă nu a dat semne de slăbiciune în ultima perioadă.

Acţionarii celor mai mari bănci listate, BRD şi Banca Transilvania, au păstrat, în marea lor majoritate, acţiunile care le oferiseră randamente atât de bune în perioadele anterioare, fapt vizibil prin lichiditatea redusă. Cu siguranţă însă s-au întrebat dacă a fost o decizie corectă.

BRD şi TLV, în cifre

La finalul lui 2007, BRD deţinea aproape 16% din totalul activelor bancare, iar TLV aproximativ 5%. În ultimele 12 luni, activele celor două bănci au crescut cu 43%, respectiv 66%. În 2007, profiturile acestora s-au majorat, BRD având o creştere de 40%, iar în cazul TLV aprecierea a fost chiar de 180%, dar situaţia se datorează mai ales tranzacţiei de 90 mil. euro aferente vânzării BT Asigurări.

Fără această operaţiune, dinamica profitului TLV ar fi de doar 39%. Pe primul trimestru din 2008 ambele bănci au reuşit creşteri de profit de peste 50%. Băncile au înregistrat rezultate foarte bune, chiar dacă au investit foarte mult în infrastructură.

În ambele cazuri, reţeaua a crescut cu aproximativ o treime în 2007, ajungând la 806 unităţi BRD şi 457 TLV. Chiar dacă diferenţialul de dobândă a rămas relativ constant în jurul valorii de 3%, băncile au câştigat din volumul mai mare de fonduri intermediate, incluzând aşadar şi comisioane mai mari.

Perspective

În ciuda creşterii semnificative ale performanţelor bancare, potenţialul de dezvoltare rămâne ridicat. Activele bancare rămân la nivele reduse comparativ cu PIB-ul. În ţările UE 15 media este de 335%, iar în statele ce au aderat recent (UE 12), 95%, faţă de numai 53% în România, conform datelor oferite de ECB în 2006.

Pe de altă parte, ţara noastră are cel mai mare ritm de creştere a activelor bancare, 46%, faţă de 12% în UE 15 şi 20% în noile state UE. Băncile ar trebui să se aştepte la o creştere semnificativă a afacerilor lor, comparând datele per capital privind creditele imobiliare, de consum sau depozite.

Mai mult, în ciuda aparenţelor, media la un milion de locuitori este cu 30% mai mică la noi decât în ţările nou aderate, şi cu 60% mai redusă decât în ţările vestice. O situaţie similară se înregistrează şi la numărul de salariaţi din domeniul bancar.

Deprecieri de peste 20% pentru titlurile BRD şi TLV

Indicele P/E pentru cele două bănci se situează la nivele de aproximativ 14, P/B între 3 şi 4, iar P/S în jur de 1,5. Aceste valori sunt în general superioare instituţiilor de profil din străinătate. Acest lucru se explică mai ales prin perspectivele de creştere despre care am vorbit. În ciuda acestui fapt, titlurile BRD s-au depreciat cu 29% iar la TLV scăderea a fost de 23%.

Pagină realizată în colaborare cu SSIF Tailwind Securities

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite