BVB vrea companii de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valoarea ofertelor derulate la Bucureşti în semestrul I a reprezentat 0,28% din totalul IPO-urilor din Europa În ciuda corecţiilor, BVB a avut parte, în primul semestru, de patru oferte

Valoarea ofertelor derulate la Bucureşti în semestrul I a reprezentat 0,28% din totalul IPO-urilor din Europa

În ciuda corecţiilor, BVB a avut parte, în primul semestru, de patru oferte publice iniţiale (IPO). Totuşi, marii investitori continuă să-şi întârzie intrarea în ring.

În primul semestru din acest an, pe piaţa românească de capital au fost finalizate patru oferte publice. Compania hotelieră Casa de Bucovina, fondul închis de investiţii STK Emergent, producătorul de contoare Contor Grup şi producătorul de ţevi PVC Teraplast Bistriţa au derulat IPO-uri în valoare totală de 32,5 milioane de euro.

Varşovia, lider regional la IPO-uri

Valoarea redusă a ofertelor derulate pe piaţa românească nu individualizează, încă, Bursa de la Bucureşti în statisticile europene ale IPO-urilor. Practic, ofertele româneşti înseamnă numai 0,28% din totalul ofertelor derulate pe pieţele europene în intervalul ianuarie-iunie (11,34 miliarde euro).

În timp ce Londra continuă să fie lider la nivel european ca volum al ofertelor, în Europa Centrală şi de Est s-a impus bursa de la Varşovia. Piaţa poloneză a reuşit, în primul semestru, să înregistreze oferte de 2,32 miliarde de euro. Practic, în cel de-al doilea trimestru bursa din Varşovia a fost a doua piaţă ca volum şi ca valoare atrasă (1,89 miliarde euro) prin IPO-uri.

Întârzierea marilor companii la intrarea pe bursa de la Bucureşti, în condiţiile corecţiilor determinate de criza financiară internaţională, i-a determinat pe analiştii de la BCR să revizuiască în minus estimările privind lichiditatea zilnică pentru următorii doi ani.

Astfel, dacă la începutul anului se anticipau rulaje medii de 47 milioane de euro în 2009 şi de 63 milioane de euro în 2010, ultimul raport al BCR estimează o valoare medie zilnică de 26,4 milioane de euro în 2009 şi de 44,9 milioane de euro peste doi ani.

Companiile străine, interesate de Europa

Potrivit rapoartelor de analiză ale PricewaterhouseCoopers, în primul semestru din acest an, principalele pieţe din Europa au înregistrat o prăbuşire semnificativă la capitolul oferte publice iniţiale, comparativ cu perioada similară din 2007. S-au derulat 202 IPO-uri, în valoare totală de 11,34 miliarde de euro faţă de 391 de oferte în primul semestru din 2007, şi un total de 38,57 miliarde de euro.

În al doilea trimestru, comparativ cu perioada ianuarie-martie, când au fost derulate numai 72 de oferte, volumul IPO-urilor a crescut. Analiştii constată continuarea tendinţei companiilor internaţionale de a căuta finanţare pe pieţele europene: 37% din valoarea totală a ofertelor care au avut loc în perioada menţionată a revenit companiilor non-europene.

Oferte anunţate pentru 2009

Piaţa principală ar putea primi la tranzacţionare, anul viitor, Fondul Proprietatea, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Romtelecom, Tarom şi Aeroportul Henri Coandă. Astfel, sectoare inexistente până în momentul de faţă la BVB, sau foarte slab reprezentate, precum telecomunicaţiile, utilităţile sau operatorii aerieni vor diversifica oferta pe piaţa românească.

Ofertele derulate cu succes în 2006 şi 2007 dovedesc faptul că un emitent ar putea strânge cu uşurinţă peste 50 milioane de euro la BVB, apreciază analiştii BCR.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite