BVB vrea profit mai maredin vânzarea informaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bursa de Valori Bucureşti a încheiat, ieri, un acord cu Bursa de la Viena pentru transmiterea datelor în timp real Furnizorii de date financiare de la Bursa din Viena pot primi, începând de

Bursa de Valori Bucureşti a încheiat, ieri, un acord cu Bursa de la Viena pentru transmiterea datelor în timp real

Furnizorii de date financiare de la Bursa din Viena pot primi, începând de ieri, şi datele Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Transmiterea datelor se face în timp real, prin intermediul liniilor de date existente, iar pentru intermediere, Bursa din Viena nu percepe tarife suplimentare.

Bursa de la Bucureşti mizează pe noi investitori şi pe creşterea graduală a veniturilor din diseminarea datelor bursiere, faţă de ponderea de 1% din veniturile totale din prezent, a declarat, ieri, Stere Farmache, directorul general al Bursei. "Bursele dezvoltate obţin circa 25-30% din venituri din vânzarea informaţiilor", a spus Farmache, arătând că BVB obţine cea mai mare pondere a veniturilor din comisioane.

Vizibilitate pentru piaţa vieneză în Europa de S-E

Efectul diseminării de date este dublu. "În primul rând, este vorba de creşterea vizibilităţii, care atrage mai mulţi investitori. Dincolo de aspectul de vizibilitate, diseminarea informaţiilor se face contra cost. Informaţia bursieră este un produs propriu al BVB şi vendorii trebuie să plătească.

Dorim să obţinem şi venituri. Dar prin atragerea de venituri suplimentare apare posibilitatea reducerii comisioanelor de operare", a spus Farmache. Oficialii BVB estimează, pentru 2007, un profit net de 13,26 milioane de lei, sub valoarea celui obţinut anul trecut, ca urmare a reducerii comisioanelor, şi în condiţiile unei valori medii zilnice a tranzacţiilor de15 milioane de euro.

Bursa de Valori Bucureşti s-a impus, în ultima perioadă, drept una dintre cele mai dinamice pieţe de capital din Sud-Estul Europei. Capitalizarea pieţei a crescut, anul trecut, cu 65%, şi a atins, la jumătatea acestei luni, 30,28 miliarde de euro. Şi volumele de acţiuni tranzacţionate au înregistrat un trend crescător. În perioada ianuarie - mai 2007, volumul acţiunilor tranzacţionate a atins valoarea de 1,33 miliarde de euro.

În timp ce Bursa românească are posibilitatea de a beneficia de structura internaţională a bazei de clienţi pentru diseminarea de date a Bursei din Viena, acordul consolidează şi poziţia Bursei vieneze pe pieţele sud-est europene. "Acordul pentru vânzarea de date cu Bursa de Valori Bucureşti consolideaza poziţia Bursei din Viena pe piaţa financiară din Europa de Sud-Est, în calitate de furnizor de date", a subliniat Michael Buhl, Joint CEO al Bursei din Viena, fondul strategic al proiectului de cooperare.

Datele Bursei de la Viena, afişate în întreaga lume În ultimii ani

Bursa din Viena şi-a extins activitatea de vânzare de date şi, în prezent, are printre clienţii săi 95 de furnizori de date financiare. Datele Bursei din Viena sunt afişate pe 20.000 de ecrane de tranzacţionare din întreaga lume, dintre care 36% în Marea Britanie, 24% în Statele Unite, 10% în Germania. Austria reprezintă un procent de 6%.

Acordul încheiat ieri continuă seria proiectelor care susţin colaborarea celor două pieţe bursiere. În luna decembrie 2006, Bursa de Valori Bucureşti a început să transmită date în timp real către investitorii internaţionali la Bursa din Viena, în baza unui acord semnat de cele două instituţii. Bursa din Viena calculează şi publică, din martie 2005, indicele comun ROT-X (Romanian Traded Index) la Bursa de Valori Bucureşti.

În toamna anului 2006, acordul de colaborare pe indici bursieri a fost extins şi include activităţi de marketing şi distribuţie pentru indicii BET, BET-C şi BET-FI ai Bursei din Bucureşti. În vara anului 2006, Bursa din Viena a acordat consultanţă pentru BVB în realizarea pieţei futures la Bucureşti. Bursa de la Bucureşti este cea de-a doua instituţie cu care Bursa din Viena a semnat un acord pentru schimb de informaţii, după cel încheiat în noiembrie 2005 cu Bursa din Budapesta.

Creştere de 92,17% pentru indicele ROTX

Acordul pentru diseminarea comună de date este cel de-al cincilea proiect de cooperare între cele două Burse. În luna martie 2005, Bursa din Viena a început diseminarea indicelui comun - ROTX (The Romanian Traded Index), care reflectă în timp real modificările de preţ pentru cele mai reprezentative societăţi tranzacţionate la BVB.

În cei peste doi ani de tranzacţionare, indicele ROTX a înregistrat o creştere de 92,17%. BT Asset Management, societatea de administrare a investiţiilor a grupului financiar Banca Transilvania, a lansat, în octombrie anul trecut, primul fond de index de pe piaţă, BT Index.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite