Anca Boagiu: „Până în iunie, nu se va întâmpla nimic cu Autostrada Transilvania“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Anca Boagiu a declarat că nu există niciun ban pentru Bechtel, constructorul autostrăzii Transilvania, cel puţin până în vară.

Lucrările pentru tronsonul Suplacu de Barcău - Borş (zona de nord-vest a autostrăzii) nu pot fi demarcate, pentru că momentan nu există bani. Până în iunie cel puţin (la rectificarea bugetară - n.n.) nu se va întâmpla nimic cu Autostrada Transilvania", recunoaşte Boagiu, citată de Ziarul Financiar.
În 2004, când fostul premier Adrian Năstase a semnat contractul pentru Autostrada Transilvania, cu Bechtel, oficialii de la Bruxelles i-au transmis acestuia că proiectul nu va avea suportul Uniunii. Aceştia i-au sugerat să mai aştepte până la integrarea României în UE, dată după care Bucureştiul urma să primească fonduri europene pentru autostrăzile ce urmau să fie construite pe coridoarele paneuropene. Bruxellesul sugera că va fi împovărător, din punct de vedere financiar, pentru România să construiască ea singură o autostradă pe o rută atât de dificilă. Din autostrada de 415 kilometri care urma să fie inaugurată, potrivit datelor iniţiale, în 2012, s-au construit abia 52 de kilometri.
„Ceea ce a spus Bruxellesul atunci s-a adeverit. Autostrada Transilvania are o istorie neplăcută. În această perioadă suntem în discuţii cu Bechtel, astfel încât contractul să intre în normalitate. A existat, iniţial, şi problema că nu ştiam exact traseul acestei autostrăzi. Acum se ştie, dar nu continuăm să lucrăm decât după definitivarea discuţiilor cu Bechtel şi ceea ce ne bucură este faptul că în sfârşit a existat o deschidere din partea acestei firme. Autostrada Transilvania asigură o legătură importantă, cu Ungaria, dar această legătură trebuie să fie una care se construieşte în condiţii de eficienţă economic“, spune Anca Boagiu.

Şi tronsonul Comarnic-Braşov „a îngheţat“


Veştile bune nu vor veni foarte repede nici în privinţa tronsonului Comarnic - Braşov, la care consorţiul Vinci-Akor a renunţat anul trecut. „Am cerut suportul Băncii Mondiale şi al Băncii Europene de Investiţii, astfel încât distribuţia riscurilor să fie acceptată de bănci", arată ministrul.
De la Bucureşti, la Ploieşti, autostrada ar urma să fie împărţită în două tronsoane Bucureşti - Moara Vlăsiei, construită de consorţiul Pizzarotti şi Tirena Scavi şi Moara Vlăsiei - Ploieşti, construită de consorţiul Euro Construct Trading'98, Spedition UMB şi PA&Co International.

„Avem mare nevoie de autostradă, dar cred că o să mor şi nu o s-o văd construită",

image

Nicolae Iorgu,

şofer.


„Dacă nu s-ar mai fura atâta în ţara asta am avea şi autostrada care ar fluidiza traficul ",

image

Sorin Cosma,

şofer.

„Tronsonul Comarnic-Braşov este vital pentru dezvoltarea turismului braşovean",

image

Cornel Balate,

şofer.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite