Activele băncilor sunt afectate de temperarea creditării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instituţii din topul sistemului bancar au raportat chiar şi scăderi ale activelor în primele trei luni Românii au devenit mai reticenţi în accesarea împrumuturilor, iar băncile - mai

Instituţii din topul sistemului bancar au raportat chiar şi scăderi ale activelor în primele trei luni

Românii au devenit mai reticenţi în accesarea împrumuturilor, iar băncile - mai restrictive în creditare. Aceste tendinţe s-au reflectat în nivelul activelor bancare.

Avansul înregistrat de activele băncilor în primul trimestru din 2007 a consemnat o temperare comparativ cu dinamicile anterioare. "Avem o aplatizare a creşterii activelor, ceea ce este firesc. Se resimte o reticenţă a românilor faţă de bănci pentru că dobânzile au crescut sau mulţi români s-au împrumutat până au dat cu capul de pragul de sus. În plus, şi băncile au devenit mai restrictive în acordarea împrumuturilor", ne-a declarat Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR.

Totodată, exportul de credite către băncile-mamă ar putea fi cauza unor creşteri mai uşoare ale activelor. "Nu exclud posibilitatea ca unele dintre bănci să-şi mute pasivele în bilanţul băncii-mamă. Astfel, temperarea creşterii nu este una adevărată", a explicat Rădulescu.

Oficialul BNR a subliniat însă că, în perioada următoare, instituţiile de credit se vor axa mai mult pe finanţarea clienţilor din resurse interne şi mai puţin pe cele din afară. "Criza de pe pieţele externe influenţează şi activităţile din România, chiar dacă acest lucru nu se resimte direct. Nimeni nu se aşteaptă ca rezultatele din ţara noastră să scadă, aşa cum se întâmplă în alte ţări, dar o aplatizare a acestora tot se prevede", a arătat Rădulescu.

Dinamica activelor se va mai aplatiza

Pentru lunile următoare, consilierul guvernatorului BNR estimează o continuare a tendinţei de temperare a creditelor acordate de băncile din România şi, implicit, a activelor acestora.

De aceeaşi părere este şi consultantul financiar Bogdan Baltazar. "Mă aştept în continuare la o creştere a activelor, dar mai măsurată. Estimez că în trimestrul al doilea activele vor avansa mai mult decât în primele trei luni, dar mai puţin decât în anii anteriori", a spus Baltazar.

Primele cinci bănci din sistem au înregistrat, în primul trimestru din acest an, o creştere mai temperată a activelor. Astfel, Banca Comercială Română (BCR) a consemnat, în primele trei luni din 2008, un avans al activelor totale de doar 2% comparativ cu nivelul de la finele anului trecut.

BT, ritm de creştere peste media din top

Potrivit Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), activele totale au crescut numai de la 59,6 miliarde lei la finele lui 2007 la 60,7 miliarde lei în primul trimestru din 2008. Totuşi, pe fondul deprecierii leului în raport cu moneda europeană, activele băncii în euro au înregistrat, în intervalul menţionat, un regres (-1,4%) de la 16,52 miliarde euro la 16,29 miliarde euro. Totalul activelor BRD, cea de-a doua bancă din sistem, se ridica la 41 miliarde lei (11 miliarde euro), la sfârşitul lunii martie 2008, potrivit Standardelor Româneşti de Contabilitate (RAS). Nivelul consemnează un avans cu 5,2% faţă de cel înregistrat la finele lui 2007.

În ceea ce priveşte Raiffeisen Bank, instituţia avea, la 31 martie, active totale de 5,496 miliarde euro, în scădere cu 1,9% comparativ cu finele anului trecut, potrivit grupul Raiffeisen International.
Dintre băncile din top cinci (ca active), Banca Transilvania (BT) a înregistrat, în primul trimestru din 2008, cel mai mare avans. Astfel, valoarea activelor totale deţinute de BT a crescut, în primele trei luni, cu 7,5%, la 14,9 miliarde de lei, de la 13,9 miliarde lei, cât era la sfârşitul anului precedent. Pentru Bancpost, nivelul activelor a înregistrat, în intervalul analizat, o stagnare la 3,7 miliarde euro.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite