Acţiunile societăţilor de investiţii au pierdut 1,5% pe o bursă în stagnare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tranzacţiile cu titluri SIF au cumulat, ieri, 8,2 milioane lei

Bursa de la Bucureşti a fost marcată, ieri, de scăderi în special pentru emitenţii din sectorul financiar. Rulajul din piaţa principală a coborât sub 4 milioane de euro.

Acţiunile principalelor companii europene au crescut pe bursă, ieri, impulsionate de evoluţia producătorilor de automobile, pe fondul ieftinirii petrolului. Astfel, la momentul închiderii bursei de la Bucureşti, indicele FTSE al pieţei londoneze, creştea cu 0,35%, indicele DAX, reprezentativ pentru bursa din Frankfurt consemna o apreciere de 1,37%, iar indicele CAC40 al bursei din Paris câştiga 1,46% faţă de sesiunea anterioară.

Evoluţii mixte pe toate palierele

Pieţele europene au înregistrat, însă, evoluţii mixte. Indicele ATX al bursei din Viena se deprecia cu peste un punct procentual, iar indicele SOFIX – cu 0,79%. Şi bursa de la Bucureşti a înregistrat, ieri, o evoluţie mixtă. La finalul şedinţei, doi dintre indici (BET- al celor mai lichide companii, şi BET-C – indicele general al pieţei) raportau aprecieri nesemnificative (+0,06% şi, respectiv, +0,03%). În schimb, segmentul celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) a pierdut, în medie, 1,53% faţă de şedinţa precedentă.

Petrom, cel mai mare volum

Cele mai afectate au fost acţiunile SIF Banat Crişana (SIF1), care a resimţit o scădere de aproape 3%. SIF Moldova (SIF2) a fost, însă, cel mai lichid emitent, cu un total de 2,27 milioane de lei. Ultima tranzacţie cu acţiuni SIF2 a fost perfectată la preţul de 1,3200 lei/titlu (-0,75%).

Şi emitenţii din sectorul bancar au evoluat diferit: acţiunile BRD s-au ieftinit cu 2,22%, iar cele ale Băncii Carpatica (BCC) au câştigat 0,48%. În sectorul petrolier, acţiunile Petrom (SNP) s-au depreciat cu 0,56%, până la 0,3580 lei/titlu, în timp ce cursul titlurilor Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) a marcat o ascensiune de 3,06%, la 0,0438 lei/acţiune. Petrom a rulat cel mai mare volum din piaţă (3,6 milioane de acţiuni). Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 3,8 milioane de euro.

Tranzacţii de 1,4 milioane de euro

Pe fosta piaţă electronică, tranzacţiile au cumulat, ieri, 1,4 milioane de euro (5,3 milioane de lei). Peste 17,5% din hotelul Palace Sinaia (PACY) a fost vândut, ieri, pe Rasdaq cu aproape 900.000 de euro (3,2 milioane de lei). Pachetul a fost transferat printr-o singură tranzacţie, la un preţ de 0,4900 lei/acţiune.

Ultima tranzacţie cu acţiuni PACY a fost perfectată la cotaţia de 0,5000 lei/titlu. Acţionarul principal al hotelului este Venta Invest cu o deţinere de 32,04%. Din acţionariat mai fac parte Broadhurst Investments cu 21,39% şi Fondul Proprietatea cu 15,43%.

Pe locul secund ca rulaj s-a plasat SAB SA Rădăuţi (SABR), cu un total de 0,82 milioane de lei, iar locul trei a fost ocupat de TCI Invest Cluj Napoca (TCII), cu 0,19 milioane de lei. Toţi indicii reprezentativi au închis, ieri, în creştere faţă de sesiunea anterioară.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite