Abdullah Gul: "Vom semna un memorandum privind proiectul Nabucco"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Turciei, Abdullah Gul, a declarat astăzi la Praga că va susţine proiectul gazoductului Nabucco. Azerbaidjanul, Georgia, Turcia, Egiptul şi UE au semnat o declaraţie comună prin care susţin proiectul menit să aducă gaz din Marea Caspică şi din Orientul Mijlociu către Europa, tranzitând teritoriul turc şi ocolind Rusia.

Declaraţia precizează că Turcia şi ţările europene vizate vor semna până la sfârşitul lunii iunie "un acord interguvernamental" privind Nabucco. Acest acord cuprinde modalităţile de tranzit al gazului pe teritoriul turc, obiect al mai multor luni de negocieri intense.

"Vom semna un memorandum privind proiectul Nabucco", a confirmat Gul într-o conferinţă de presă organizată la Praga. "Suntem interesaţi să îl semnăm", a adăugat el, subliniind că voinţa politică a Ankarei în acest dosar este la fel de puternică precum dorinţa sa de deschide un nou capitol de negociere cu UE.

"Depinde de UE să deschidă capitolul energie", a explicat preşedintele turc, potrivit căruia  "de fapt este obligaţia sa. Este o problemă de credibilitate a UE", a adăugat el.

Gul s-a arătat foarte încrezător în viitorul proiectului, a cărui finanţare şi aprovizionare cu gaz sunt departe de a fi asigurate. "Ţările din Caucaz, din Asia Centrală şi din Orientul Mijlociu sunt foarte hotărâte să participe, de aceea acest proiect va fi concretizat", a spus acesta.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite