Metodologia de rambursare a TVA achitate într-un stat membru UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ANAF a emis un ordin privind procedura de depunere a cererilor de rambursare a TVA achitate de către persoanele impozabile stabilite în România pentru importuri şi achiziţii de bunuri sau servicii efectuate în alt stat membru al Uniunii Europene, publicat în M.O. Partea I, nr. 32/15.01.2010.

Cererea de returnare a TVA achitate într-un alt stat UE de către contribuabilii din România se depune electronic până cel târziu la data de 30 septembrie a anului calendaristic care urmează perioadei de rambursare, prin intermediul portalului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Procedura se aplică cererilor de rambursare depuse de către persoanele impozabile stabilite în România, pentru rambursarea taxei pe valoarea adaugată achitată de acestea pentru bunurile mobile care le-au fost livrate sau serviciile prestate în beneficiul lor în statul membru în care taxa a fost încasată, precum şi pentru rambursarea taxei pe valoarea adaugată achitate pentru importul bunurilor în respectivul stat membru.

Perioada de rambursare este de maximum un an calendaristic şi de minimum trei luni calendaristice. Cererile de rambursare pot însă viza o perioadă mai mică de trei luni, în cazul în care aceasta reprezintă perioada rămasă până la sfârşitul anului calendaristic, precizează ANAF. Pentru depunerea cererii este necesară semnătura electronică obţinută în baza unui cerificat digital calificat.

Conform listei de preferinţe a statelor membre, se vor ataşa copii de pe facturi/documente de import în cazul în care: baza de impozitare de pe o factură/un document de import este de cel puţin 1.000 euro sau echivalentul în moneda naţională; baza de impozitare de pe o factură/un document de import este de cel puţin 250 euro sau echivalentul în moneda naţională, dacă factura/documentul de import se referă la combustibil.
Formatul electronic al formularului 318 Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adaugată pentru persoanele impozabile stabilite în România se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de ANAF de la adresa www.anaf.ro - „Declaraţii electronice“.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite