Noi investiţii de peste 300 milioane de euro pe piaţa imobiliară din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondurile vor fi orientate cu preponderenţă spre construcţia clădirilor de birouri

Între 300 şi 500 milioane de euro va investi pe piaţa imobiliară autohtonă Premiumred, societate specializată pe real-estate în cadrul grupului Volksbank, în următorii cinci ani. Compania a lansat, ieri, în mod oficial, prima investiţie din România: un imobil de birouri în valoare de circa 20 milioane de euro.
Bogdan Deşliu, directorul general al Premiumred, a identificat o nouă orientare pe piaţa construcţiilor de birouri. El spune că zona tradiţională pentru acest gen de imobile, nordul Capitalei, va atinge în curând un maxim al expansiunii. "Să construieşti în nord va fi din ce în ce mai complicat din cauza infrastructurii deficitare. Până se vor găsi soluţii, locul său va fi luat de alte zone ale Bucureştiului, care vor deveni la fel de atractive", crede oficialul Premiumred.
Poate tocmai de aceea, prima investiţie a companiei, estimată la aproximativ 20 milioane de euro, este amplastă în Piaţa Victoriei. 18 etaje, 3 niveluri subterane şi o suprafaţă închiriabilă de circa 8.600 metri pătraţi sunt doar câteva din caracteristicile Premium Plaza, o clădire de birouri de clasa A. Următorul proiect al Premiumred este tot o clădire de birouri şi tot în zona Victoria, mai precis pe strada Buzeşti. Proiectarea, dar şi designul Premium Plaza au fost realizate de arhitectul Vladimir Arsene, preşedintele Westfourth Architecture, iar firma Colliers este cea care se ocupă de închirierea imobilului. Preţul pe metrul pătrat este între 19 şi 20 de euro. Reprezentanţii companiei de consultanţă imobiliară spun că se aşteaptă ca, până la sfârşitul lunii martie 2007, Premium Plaza să fie deja preînchiriat. Bogdan Deşliu apreciază însă că nivelul ridicat al chiriilor este dat în continuare de dimensiunea redusă a ofertei. "Nu ştiu dacă pe termen lung acest nivel al chiriilor este sustenabil, probabil că acestea se vor stabiliza undeva între 14 şi 16 euro pe metrul pătrat", a declarat directorul Premiumred România.
Cine sunt cei de la Premiumred
În cadrul grupului Volksbank a fost luată decizia de a se transfera proiectele de dezvoltare imobiliară ce aparţineau de societatea Immoconsult către o nouă societate poziţionată ca o ramură independentă a Investkredit, creată special în acest sens Premiumred Real Estate Development.
În prezent, Premiumred dezvoltă şi realizează în total şapte proiecte cu o suprafaţă utilă totală de aproximativ 130.000 de metri pătraţi. Compania construieşte patru clădiri de birouri în Praga, Varşovia şi Bucureşti şi alte trei proiecte în Polonia. Sub conducerea Immoconsult, Premiumred deţine sub supraveghere şi clădiri de birouri ce au fost deja finalizate, cu o suprafaţă utilă de aproximativ 90.000 de metri pătraţi, în Praga, Bratislava, Budapesta, Ljubliana şi Bucureşti.
Un nou stil de a construi clădiri de birouri
Dacă până în prezent, clădirile de birouri autohtone au fost construite pornind de la modelul american, anul acesta aduce noutăţi importante. Vladimir Arsene, preşedintele companiei de arhitecturp Westfourth Architecture, spune că imobile de birouri de genul Premium Plaza vor fi din ce în ce mai prezente în Capitală. "Aceasta este o clădire tipic occidentală, cu o locaţie centrală şi cu vecinătăţi extrem de apropiate", afirmă Vladimir Arsene care crede că vremea clădirilor gen America House sau Charles de Gaulle Plaza, construite pe mii de metri pătraţi, a apus. Lipsa spaţiilor valoroase pentru astfel de construcţii face ca viitorul să fie al imobilelor de birouri construite pe spaţii restrânse. Un bun exemplu sunt cele două proiecte ale Premiumred care se dezvoltă pe suprafeţe ce depăşesc cu puţin o mie de metri pătraţi.

Tranzacţii de peste 210 milioane de euro cu birouri, în 2006
Pentru prima oară în scurta istorie a pieţei imobiliare româneşti, tranzacţiile cu spaţii de birouri au fost devansate de cele cu spaţii de retail. Pe piaţa spaţiilor de birouri,

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite