Cu cât au scăzut preţurile locuinţelor vechi la început de an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prima lună din 2012, preţurile medii ale locuinţelor vechi au înregistrat scăderi de câteva procente, potrivit celui mai recent raport realizat de portalul imobiliar Anunțuriparticulari.ro.

“Comparativ cu startul anului 2011, ianuarie 2012 aduce cu sine o stabilizare a prețurilor medii solicitate de proprietari. În contextul unei piețe imobiliare în scădere constantă din anul 2008 și până acum, putem spune că asistăm la o tendință de stagnare a prețurilor, creșterile sau scăderile fiind unele moderate”, sunt de părere specialiştii portalului imobiliar.

În luna ianuarie, prețul mediu solicitat de proprietari pentru o garsonieră a fost de 37.500 euro, diferența față de aceeași lună a anului 2011 fiind de doar 100 de euro. Vorbim însă de un preț cu 12% mai mic față de începutul lui 2010.

În cazul unui apartament de două camere, prețul se învârte în jurul valorii de 57.700 euro, mai mic cu 4% în comparație cu ianuarie 2011. Valoarea unui astfel de apartament a scăzut în medie cu aproximativ 16% față de perioada similară a anului 2010, când proprietarii solicitau un preț mediu de 68.900 euro pentru acest tip de unitate.

Putem vorbi despre o stagnare și în cazul apartamentelor de trei camere, comparativ cu ianuarie 2011 acestea menținându-se în jurul valorii de 80.600 de euro. Pe un interval de 24 de luni, variația de preț la apartamentele de 3 camere este de 15%, proprietarii de apartamente cerând în ianuarie 2010 aproximativ 95.000 euro.

Pe fondul unui număr de oferte mai mic la apartamentele de patru camere, acest tip de unități face excepție, înregistrând în luna ianuarie o creștere de 4% față de începutul lui 2011. Astfel, prețul mediu cerut de proprietari ajunge la 103.400 euro, în scădere însă cu 17% față de prețul cerut în urmă cu exact doi ani.

“În contextul în care noile norme restrictive de creditare impuse de BNR. nu au efect asupra segmentului de piață cu prețuri cuprinse până la plafonul programului <<Prima Casă>> și dacă din punct de vedere financiar și economic nu vor exista evenimente semnificative în anul 2012, putem estima că acest an va aduce cu sine o stabilizare a prețurilor la apartamente, etapa de scădere masivă a prețurilor fiind o perioadă depășită de piața imobiliară”, au mai explicat reprezentanţii Anunțuriparticulari.ro.

Ce oferte există în piaţă

Pe primul loc în piață ca număr de oferte se situează apartamentele cu două camere, în luna ianuarie înregistrându-se 768 de noi unități scoase la vânzare, cu 28 mai multe față de ianuarie 2011.

În ceea ce privește numărul de oferte, pe locul doi, sunt apartamentele de trei camere care se mențin, cu 510 noi oferte, la un nivel similar cu începutul lui 2011.

Oferta pe piață este completată de garsoniere, aici vorbind de o stabilizare a numărului de oferte în jurul valorii de 380 unități, și de apartamentele de patru camere, al căror număr de oferte în ianuarie 2011 și ianuarie 2012 a ajuns în jurul valorii de 170 de unități.



Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite