Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Mai puţin de o treime din locuințele noi se încadrează în 60.000 de euro

13 decembrie 2011, 11:00 |  Autor: Diana State  | 

Cuvinte cheie: locuinte noi, 60.000 de euro, Prima Casa,

Aproximativ 40% din stocul actual de unităţi locative noi costă peste 100.000 de euro.

Aproximativ 40% din stocul actual de unităţi locative noi costă peste 100.000 de euro.

 

Românii care vor să cumpere o locuinţă nouă prin programul “Prima Casă” nu au multe opţiuni deorece, mai puţin de o treime (28,4%) din oferta cumulată de locuinţe noi scoase la vânzare în cele mai mari şase oraşe din ţară au preţuri de până la 60.000 de euro, potrivit reprezentanţiilor imobiliare.ro

La polul opus, cea mai mare pondere în ofertă (respectiv 40,2%) o au unităţile locative ce costă peste 100.000 de euro.

Diferenţa este reprezentată de unităţi cu preţuri cuprinse între 60.000 şi 80.000 de euro (19,6% din total) şi, respectiv, între 80.000 şi 100.000 de euro (11,8%).

„În Iaşi, de exemplu, două treimi din oferta de locuinţe noi prezintă un preţ mai mic sau egal cu 60.000 de euro”, a declarat Adrian Erimescu, directorul portalului imobiliare.ro.

Acesta a mai spus că la Cluj, procentul apartamentelor noi care se încadrează în programul  “Prima Casă” este de 56%. În acelaşi timp, la Constanţa, 47% din apartamentele noi se înscriu în plafon, iar la Timişoara, 44% din apartamente au un preţ de până în 60.000 de euro.

“Braşovul încheie lista oraşelor mari, cu 32,8% din oferta de locuinţe noi care se încadrează în intervalul de preţ amintit mai sus”, a subliniat Adrian Erimescu.

În cei patru ani de criză, preţurile s-au înjumătăţit

În martie 2008, locuinţele ce costau peste 100.000 de euro reprezentau 68,6% din piaţă, în vreme ce unităţile de maximum 60.000 de euro deţineau o pondere de doar 11,5%.

Locuinţele cu preţuri de 60.000-80.000 de euro şi 80.000-100.000 de euro reprezentau 10% şi, respectiv, 9,9% din total.

Pe de altă parte, faţă de începutul anului 2008 când a fost atins un maxim de 2.576 de euro pe metru pătrat util, pe acest segment în Capitală, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi este la jumătate.

Anul acesta, însă, s-a remarcat o tendinţă de stabilizare, ritmul de scădere fiind mult mai mic comparativ cu anii trecuţi, iar în unele cazuri au avut loc şi creşteri.

Potrivit imobiliare.ro, în luna noiembrie 2011, apartamentele din Capitală au ajuns la valoarea de 1.371 de euro pe metru pătrat util, cu 3,2% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În Braşov, locuinţele noi sunt mai ieftine cu 6% decât în 2010.

La Cluj, cu un preţ mediu de 921 euro pe metru pătrat util, apartamentele noi sunt în prezent cu 4,8% mai ieftine decât acum un an.

În Constanţa, valorile sunt apropiate (960 pe metru pătrat util), în vreme ce la Timişoara, această categorie de locuinţe are un preţ cu 1,4% mai ridicat decât anul trecut.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    VIDEO Colecţia de fotografii de familie a tatălui lui Emil Boc

    Tatăl premierului, care va fi înmormântat astăzi în cimitirul din Răchiţele, păstra cu sfinţeni ...

    Creșterea șomajului în Franța îi pune piedică lui Nicolas Sarkozy

    Contrastând cu reziliența pieței muncii din Germania, o creștere puternică a șomajului în ultim ...

    Bucureştiul, pe locul 12 în topul celor mai atractive oraşe pentru investitorii imobiliari

    Capitala se află pe locul 12 în rândul celor mai interesante 20 de oraşe europene pentru invest ...

    Samoa elimină o zi din calendar pentru a fi pe acelaşi fus orar cu Noua Zeelandă şi Australia

    Statul Samoa vrea să treacă la un alt fus orar pentru a profita de avantajele economice pe care ...

    Legendele fotbalului: Portarul fără mănuşi

    „Adevărul“ îţi prezintă în fiecare săptămână povestea numelor mari din fotbalul nostru. Astăzi ...

    Preţul mediu al locuinţelor, sub 1.000 de euro pe metru pătrat la sfârşitul lui 2011

    Preţului mediu cerut la nivel naţional a încheiat anul pe un trend în scădere, ajungând la 991 ...

    Milionarul american Stephen Diggle pariază pe agricultură

    Stephen Diggle, co-fondatorul unui fond de hedging care a înregistrat un profit de 2,7 miliarde ...

    Agricultura: boom în 2011, declin în 2012

    După un 2011 cu un avans spectaculos al agriculturii, care a contribuit cu 12,3% la creşterea P ...

    Supercontract imobiliar vechi de 500 de ani

    Un zapis de la 1546 este scris pe hârtie de pergament şi reprezintă împroprietărirea unui boier ...

    Află aici unde găsim cele mai ieftine garsoniere

    În Braşov, cele mai ieftine garsoniere se află în cartierul Tractorul, cu un preţ mediu cerut ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole