RA-APPS anunţă noi licitaţii în iunie. Sunt scoase la vânzare spaţii comerciale şi 37 de apartamente din centrul Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a anunţat noi licitaţii în perioada 8-14 iunie, unde vor fi scoase la licitaţie un lot consistent de spaţii comerciale şi apartamente din centrul Capitalei,pe lista activelor ofertate fiind incluse cinci spaţii comerciale şi 37 apartamente cu până la trei camere, toate pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.

Spaţiile comerciale, cu suprafeţe cuprinse între 66 şi 118 metri pătraţi, vor fi scoase la licitaţie cu strigare la preţuri de pornire de 190.000 euro-337.000 euro, în timp ce apartamentele, în suprafaţă cuprinsă între 30 şi 138 metri pătraţi, vor fi ofertate la preţuri de pornire de 48.500 euro-180.000 euro.

Acestora li se adaugă încă două apartamente cu trei şi patru camere de pe Bulevardul Regina Elisabeta şi strada Cuza Vodă, de 87 şi 122 metri pătraţi, care vor fi scoase la vânzare la preţuri de pornire de 98.200 euro, respectiv 259.800 euro.

Preţurile nu includ TVA, licitaţiile urmând să fie organizate în luna iunie.

La începutul lunii mai, RA-APPS a decis să modifice oferta de imobile scoase la vânzare, după ce la licitaţiile anterioare pentru apartamente şi spaţii comerciale din sectorul 3 nu a venit niciun cumpărător, şi a pregătit pentru licitare mai multe apartamente din zona zero a Capitalei.

În bugetul pentru acest an, Guvernul şi-a propus să încaseze 706 milioane lei (peste 160 milioane euro) din vânzarea imobilelor RA-APPS, veniturile din valorificarea unor bunuri din patrimoniul privat al statului urmând astfel să crească de la 1,8 milioane de lei, estimate pentru anul trecut.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite