Primarul din New York construieşte garsoniere pentru ca oraşul să găzduiască cât mai multe persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apartamente în New York
Apartamente în New York

New York este oraşul în care locuinţele sunt scumpe şi au suprafeţe generoase, de aceea primarul Michael Bloomberg, a decis să lanseze un program vizând construirea de apartamente mici cu o suprafaţă sub 30 de metri pătraţi, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Un proiect-pilot are în vedere construcţia, în cartierul Kips Bay din Manhattan, a unui imobil de locuinţe compus în cea mai mare parte din apartamente de 26-28 de metri pătraţi, cu chicinetă şi baie integrate, se arată într-un comunicat difuzat luni de primăria newyorkeză.

Bloomberg a explicat că este "esenţial pentru creşterea şi viitoarea competitivitate" a New York-ului să fie dezvoltat un habitat "conform modului de viaţă actual al new-yorkezilor". "Oameni din lumea întreagă vor să trăiască la New York, şi trebuie să creăm un nou model de habitat inovator, fără riscuri şi cu costuri rezonabile, pentru a răspunde la necesităţile oamenilor", a explicat Michael Bloomberg.

Primăria precizează că proiectul ţine cont de demografia în schimbare a metropolei, care numără în acest moment 1,8 milioane de cămine formate din una sau două persoane, în condiţiile în care există doar un milion de studiouri şi apartamente cu o singură cameră.

Normele actuale din New York cer, între altele, ca apartamentele noi să aibă cel puţin 37 de metri pătraţi. În schimb, locaţia costă din ce în ce mai mult. În Manhattan, un studio costa în mai în medie 2.243 dolari pe lună, într-un imobil fără portar sau 2.657 dolari într-un imobil cu portar, potrivit Manhattan Rental Market Report.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite