Regia Patrimoniului Protocolului de Stat nu a scos la mezat imobilele valoroase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a început procedurile de vânzare pentru 130 de imobile, incluzând apartamente în centrul Capitalei, spaţii comerciale, terenuri, vile şi hoteluri, dar fără ca active valoroase, precum Clubul Floreasca, hotelurile Triumf şi Mara, să fie introduse pe lista primelor bunuri care vor fi înstrăinate, potrivit Madiafax.

Lista primelor imobile pentru care RA-APPS a început procedurile de vânzare şi stabilire a preţului de licitaţie cuprinde peste 90 de apartamente şi 10 spaţii comerciale din zone centrale ale Capitalei, respectiv strada Mihai Eminescu, bulevardul Magheru şi bulevardul Nicolae Bălcescu, şi din zona Aviaţiei, precum şi terenurile aferente hotelului Robinson din Predeal (3.066 de metri pătraţi), terenurile de tenis şi minigolf ale hotelului Arad din Neptun-Olimp (14.414 de metri pătraţi) şi alte astfel de active din Bucureşti şi comuna Snagov, precum şi un apartament de trei camere din Cluj-Napoca.

Complexul agrozootehnic Măgurele (cu teren de 48.315 metri pătraţi), complexul Muntenia din Snagov (teren de 11.403 metri pătraţi, complexul restaurant Dunărea (teren de 6.800 de metri pătraţi) şi hotelul Dacia din Neptun-Olimp (teren de 7.990 metri pătraţi) au fost de asemenea luate în calcul pentru prima etapă a vânzării.

Suprafaţa cumulată a terenurilor ofertate de RA-APPS depăşeşte 97.800 metri pătraţi.

Pe listă au mai fost introduse mai multe vile din staţiunile Neptun-Olimp, Mamaia, Eforie Nord, Predeal şi comuna Snagov, precum şi hotelurile Gloria şi casa de oaspeţi Brădet din Suceava.

Multe dintre toate aceste imobile au mai fost scoase la vânzare de RA-APPS şi în anii anteriori, dar fără succes.

Lista celor 733 de imobile RA-APPS aprobată de Guvern la sfârşitul anului trecut pentru a fi scoase la vânzare include şi active mai valoroase care însă nu au fost luate în calcul de regie spre a fi înstrăinate în această primă etapă, precum apartamentele de pe Bulevardul Kiseleff, Clubul Floreasca, hotelurile Triumf din Bucureşt şi Mara din Sinaia, complexul Scroviştea.

Pe lista primelor imobile scoase la vânzare nu se regăsesc nici vila ocupată de fostul preşedinte al Senatului Mircea Geoană şi nici spaţiul comercial în care funcţionează firma fiicei fostului secretarului general al Guvernului, Daniela Andreescu, spaţiu a cărui închiriere a condus la demiterea şefului SGG.


Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite