Preţurile caselor, la un nou minim. Cât mai costă apartamentele din principalele oraşe din România
0
Valoarea medie a Indicelui naţional imobiliare.ro pentru a cincea lună a anului, 996 de euro pe suprafaţă utilă, este cu 0,8% mai mică decât cea înregistrată în luna aprilie. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut însă, apartamentele la nivel naţional sunt mai ieftine cu 4,7%.
Pentru prima dată în acest an, panta descendentă este resimţită la nivelul fiecărui oraş din cele şase analizate, atât pe segmentul nou, cât şi pe cel vechi, singura excepţie fiind întâlnită în cazul unităţilor noi din Constanţa.
"Volumul cumpărătorilor solvabili pe segmentul apartamentelor s-a redus considerabil, iar acest lucru se reflectă în evoluţia preţurilor. În ultima lună preţurile au scăzut în toate cele şase oraşe analizate, iar pe anumite categorii, ca de exemplu garsonierele din Cluj, scăderea depăşeşte chiar şi 3 procente. În unele oraşe, ca de exemplu Ploieşti sau Braşov, a fost atins un nou prag minim al preţurilor apartamentelor", a declarat Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.
Bucureşti- 1.140 de euro pe metru pătrat de suprafaţă utilă
Indicele imobiliare.ro pentru Bucureşti înregistrează, pentru luna mai, o valoare medie de 1.140 euro pe metru pătrat pentru apartamentele noi şi vechi din Capitală, în scădere cu 0,5%. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele din Bucureşti sunt în prezent cu 4,1% mai ieftine. Tendința de scădere din ultimele treizeci de zile a fost resimțită atât pe segmentul vechi, cât și pe cel nou.
Braşov- 848 de euro
Preţurile apartamentelor din Braşov au avut o evoluţie în scădere, în ultimele treizeci de zile, în ton cu tendința națională. Conform Indicelui imobiliare.ro, preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare are, pentru luna mai, o valoare de 848 de euro pe metru pătrat de suprafaţă utilă, cu 1,9% mai puțin decât în luna precedentă. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, preţul mediu actual este cu 3,2% mai mic, aceasta fiind totodată cea mai mică valoare medie înregistrată pentru prețul apartamentelor din Brașov de la începutul crizei încoace.
Cluj-Napoca- 937 de euro
Prețurile apartamentelor din Cluj-Napoca continuă să scadă, așa cum s-a întâmplat în aproape toate lunile din acest an. În mai, vorbim de o scădere de 1,4%, un procent relativ ridicat pentru un interval de 30 de zile. Astfel, Indicele imobiliare.ro pentru apartamentele din Cluj-Napoca pentru luna aprilie are o valoare medie de 937 euro pe metru pătrat de suprafaţă utilă. Valoarea actuală este cu 5,4% sub cea înregistrată în urmă cu 12 luni.
Constanţa- 906 euro pe metru pătrat
Apartamentele scoase la vânzare în Constanţa continuă să se ieftinească, astfel încât, în luna mai preţul mediu cerut pentru unităţile din piaţa de aici a înregistrat o scădere de 0,5%. Indicele imobiliare.ro calculat la nivelul oraşului a atins valoarea de 906 euro pe metru pătrat de suprafaţă utilă.
Timişoara- 794 de euro
Luna mai aduce preţuri mai mici și pe piaţa rezidenţială din cel mai mare oraş din vestul ţării. Apartamentele din Timișoara s-au ieftinit cu 1,6% în ultimele treizeci de zile, peste media națională, coborând din nou sub pragul de 800 euro pe metru pătrat de suprafaţă utilă. Totuşi, valoarea Indicelui imobiliare.ro înregistrată la nivelul oraşului pentru cea de-a cincea lună a anului, 794 de euro pe metru pătrat de suprafaţă utilă, este cu aproape 2% mai mare decât valoarea înregistrată în urmă cu 12 luni,Timişoara fiind de altfel singurul oraş analizat în care atât pe segmentul nou cât şi pe cel vechi, apartamentele sunt mai scumpe decât acum 12 luni.
Ploieşti- 836 de euro
Indicele imobiliare.ro pentru Ploieşti, indică, pentru luna mai, o valoare medie de 836 euro pe metru pătrat de suprafaţă utilă util pentru apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare în acest oraş. Cu o scădere de 2,2% înregistrată în ultimele treizeci de zile, cea mai mare dintre orașele analizate, preţurile apartamentelor din Ploieşti ating un nou prag minim de la începutul crizei. În comparaţie cu luna aprilie 2011, preţurile solicitate în prezent sunt cu 7% mai mici, aici înregistrându-se cea mai mare diferenţă de preţ dintre toate oraşele analizate, în comparaţie cu 12 luni în urmă.