Preţurile apartamentelor au ajuns la cel mai mic nivel de la începutul crizei
0
Prețurile apartamentelor din principalele orașe din România au înregistrat în iunie cea mai mare scădere înregistrată în acest an, potrivit site-ului imobiliare.ro.
„Asistăm la un nou prag minim atins de la începutul crizei imobiliare şi până în prezent, atât la nivel naţional, cât şi în Capitală. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele la nivel naţional sunt mai ieftine cu 5%. Panta descendentă este resimţită la nivelul marilor oraşe analizate, cu excepţia Braşovului, unde a fost înregistrată o evoluţie atipică. Excepţii sporadice mai sunt întâlnite doar la anumite subcategorii de apartamente", se arată într-o analiză a portalului imobiliar.
„Tensiunile majore din ultima perioadă amplificate de creşterea cursului valutar au făcut ca interesul populaţiei pentru investiţii de amploare să scadă. Nici proprietarii nu au reacţionat suficient, în ciuda faptului că pe destul de multe segmente au fost atinse preţuri minime record în iuie. Totuşi, ritmul de ieftinire a apartamentelor nu a compensat scăderea apetitului pentru achiziţii din partea cumpărătorilor", a afirmat Adrian Erimescu, directorul general al imobiliare.ro.
Valoarea medie a Indicelui naţional imobiliare.ro pentru luna iulie, 975 euro pe metru pătrat util, este cu 1,2% mai mică decât cea înregistrată în iunie, aceasta fiind cea mai mare scădere de preţ înregistrată în acest an la nivel naţional.
Prețurile locuințelor din București

Prețurile locuințelor din Brașov

Prețurile locuințelor din Cluj-Napoca

Prețurile locuințelor din Constanţa

Prețurile locuințelor din Timişoara
