VIDEO Compania Google îşi lansează propriul telefon mobil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Google îşi va prezenta marţi, 5 ianuarie, propriul telefon mobil, Nexus One, într-o tentativă de a-şi extinde influenţa pe piaţa telefoniei moderne, relatează AFP

Google, cunoscută în special pentru motorul de căutare online cu acelaşi nume, a făcut deja un pas serios în domeniu cu platforma de operare mobilă Android, disponibilă deja pe mai multe telefoane ale T-Mobile şi, mai recent, pe Droid de la Motorola.

Nexus One, dezvoltat de taiwanezii de la HTC, reprezintă o mutare semnificativă în planul Google de a vinde un telefon de ultimă generaţie direct consumatorilor, fără ca aceştia să fie obligaţi să aibă un abonament exclusiv la un anumit serviciu.

Popularul iPhone de la Apple, de pildă, este, în SUA, disponibil doar prin intermediul AT&T, pe când cumpărătorii telefonului Google vor putea să-şi aleagă singuri compania furnizoare de telefonie mobilă.

Potrivit Gizmodo, blog specializat în domeniu, Nexus One va costa 530 de dolari fără abonament şi 180 de dolari cu un abonament de doi ani la T-Mobile.

Telefonul se aşteaptă să fie unul foarte rapid, dotat cu un chip Snapdragon, cu ecran touchscreen de mare rezoluţie şi mai subţire decât iPhone, în condiţiile în care nu va avea nicio tastă. Aparatul va fi de asemenea dotat cu o cameră foto neobişnuit de performantă pentru un telefon.

Pentru persoanele care nu agreează tastatura touchscreen, opţiunea voce-text va permite dictarea e-mail-urilor şi a notiţelor vorbind direct cu telefonul.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite