La ghiseele Electrica, nimeni nu stie nimic despre tarifele reduse de noapte si de week-end

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Deocamdata, se primesc cereri * Contrazicandu-si directorii, functionarii societatii spun ca tariful "nu renteaza"

Aglomeratie mare, ieri, la Centrele de relatii cu clientii ale Electrica de pe Calea Grivitei si in zona Baba Novac. Zeci de persoane asteptau sa le vina randul la ghisee ca sa-si plateasca facturile sau sa obtina unele informatii. Interesati sa aflam ce trebuie sa facem pentru a opta pentru tariful diferentiat zi/noapte si in week-end, care, potrivit reprezentantilor Electrica, este "la fel de avantajos ca tariful social", ne-am inarmat cu rabdare si am asteptat pret de mai bine de o ora la cele doua centre pentru a solicita informatii. La ghisee, surpriza a fost de proportii. "Deocamdata, nu putem sa va oferim prea multe informatii in acest sens. Nu am primit inca instructiuni de la centru", ne-au transmis functionarii Electrica, inmanandu-ne cate o cerere, pe care sa o completam si neaparat sa scriem numarul de telefon. "Deocamdata, adunam cererile, dupa care va vom contacta telefonic. Nu se stie cand anume... Ne confruntam cu o avalansa de cereri pentru acest tarif", au spus aceleasi functionare. Despre contoare, daca sunt gratuite, nu se stie nimic. In schimb, ni s-a precizat ca - din nou, surpriza - acest tarif "nu renteaza". Motivul: ziua este mai scump - 3.550 lei/Kwh, iar noaptea si in week-end - 2.303 lei/Kwh. Ca sa poata economisi ceva bani, beneficiarul acestui tarif trebuie sa consume curent numai noaptea si in week-end. Cu toate acestea, bucurestenii sunt interesati de acest tarif. Desi la sfarsitul saptamanii trecute, Electrica Bucuresti a inregistrat sub 100 de cereri pentru tariful diferentiat zi/noapte si in week-end, in primele doua zile ale saptamanii in curs numarul solicitarilor este mult mai mare. Reprezentantii Societatii Electrica recunosc ca sunt unele intarzieri in ce priveste montarea contoarelor, care sunt gratuite, si dau asigurari ca solicitantii vor fi contactati de persoane calificate de la Electrica in... maximum 3 zile. "S-au inregistrat mai multe situatii in care beneficiari ai tarifului social au solicitat tariful diferentiat zi/noapte si in week-end si vrem ca acestia sa inteleaga foarte clar ca acest tarif este mai scump noaptea si mai ieftin ziua. Iar daca renunta la tariful social, nu mai pot opta din nou pentru acesta decat dupa un an de zile", ne-au declarat surse autorizate din societate.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite