Turcia – Estul Sălbatic al caselor de vacanţă

Costul mediu pe metru pătrat este un indicator care pur şi simplu nu există pe piaţa turcească. Preţurile locuinţelor turceşti au scăzut anul acesta cu până la 50%, iar localnicii îşi vând chiar şi pentru 10.000 de euro locuinţele. Multe dintre acestea au însă probleme legale.

Posesorii de lichidităţi pot cumpăra cu 60.000 euro un apartament în centrul staţiunilor Antalya sau Bodrum. Preţul maxim al unei vile nu trece de un milion de euro, oricât de mare ar fi aceasta. Şi cum Turcia este una dintre puţinele ţări în care sezonul turistic durează opt luni pe an, investiţia va fi amortizată în doar câţiva ani.

„Banii plătiţi pentru o proprietate pe Coasta Turciei se recuperează în maximum şase ani dacă închirierea se face legal şi se plătesc taxele aferente către stat”, spune Jan Hennemann, manager al Departamentului Internaţional TGD Turkey, companie de sevicii imobiliare care deţine o subsidiară şi în România.

Dacă nu se declară utilizarea în scop turistic, iar proprietarul îşi asumă riscul de a plăti o amendă considerabilă în cazul în care este depistat de către autorităţi, cheltuielile sunt acoperite chiar şi mai devreme.

„În Antalya, un sfert din totalul proprietăţilor sunt deţinute de străini,” spune  Maxine James, managing director al companiei imobiliare Property Turkey . Izmir şi Antalya sunt preferate de germani, ruşi şi englezi, iar localnicii preferă să îşi cumpere case de vacanţă în Bodrum. „Orice turc care se respectă are aici o a doua proprietate”, spune Jan Hennemann. Iar cei care nu au o casă, închiriază vile întregi pentru câteva luni pe an.

Casă la malul mării pentru 10.000 de euro

Un apartament cu două camere costă minimum 50.000 de euro în zona turistică. Doi kilometri mai departe, în afara staţiunii, dar tot la malul mării, găseşti cu uşurinţă o casă cu tot confortul la 20.000-25.000 de euro. Pe măsură ce te îndepărtezi de oraşe, preţul scade, ajungând până la 10.000 de euro pentru o locuinţă.

„Nu se poate vorbi totuşi despre un preţ mediu. Între două clădiri situate pe aceeaşi stradă, lipite una de cealaltă şi asemănătoare ca aspect, pot exista diferenţe de preţ de zeci de mii de euro”, explică Jan Hennemann. Orice detaliu contează la stabilirea preţului, începând cu vechimea, calitatea, apropierea de mijloacele de transport în comun şi terminând cu dotările sau chiar culoarea gresiei din baie.

Acest lucru este valabil şi în Istanbul, unde nu există cartiere ieftine sau scumpe. „Aceasta este una dintre cele mai importante diferenţe între Bucureşti şi capitala Turciei, preţurile nu sunt similare între cartiere sau chiar în cadrul aceluiaşi cartier”, detaliază Jan Hennemann.

Vânzători falşi

Preţul nu este singurul lucru de care străinii trebuie să ţină cont atunci când aleg să cumpere o casă în Turcia. „Cumpărarea unei proprietăţi poate fi foarte riscantă în această ţară, pentru că aici orice localnic are o casă de vânzare sau cunoaşte pe cineva care vinde şi căruia îi garantează bonitatea, dar, de obicei, aceştia nu sunt adevăraţii proprietari sau încearcă să scape de clădiri ipotecate de două-trei ori”, explică Maxine James.

De aceeaşi părere este şi Jan Hennemann, care sfătuieşte orice potenţial client să apeleze la un avocat care să verifice locuinţa aflată în discuţie înainte de a semna un contract. Acesta va consulta cartea imobilului pentru a afla dacă proprietatea are toate autorizaţiile sau dacă se află în vreun litigiu bancar, precum şi cine este proprietarul real.

Multe clădiri nu au autorizaţie de construcţie decât pentru o parte din clădire. De exemplu, este posibil ca un bloc de şase etaje să aibă actele necesare doar pentru parter şi primul etaj, iar res-tul să fie ridicate ilegal. Totuşi, după cutremurul din 1999, legislaţia cu privire la construcţii a fost schimbată. De atunci, singurele materiale de construcţii permise în Turcia sunt betonul, cărămida şi BCA.

Şi, pentru că nu există un preţ mediu, o evaluare făcută de companii specializate este absolut necesară. O astfel de operaţiune costă 500 de euro.

Trend imobiliar

La achiziţionarea locuinţei, taxele se stabilesc în funcţie de valoarea imobilului. Nu este indicat să se declare oficial o valoare mai mică a tranzacţiei, pentru că autorităţile din această ţară extind constant reţeaua de drumuri şi utilităţi, iar, în cazul în care o clădire trebuie dărâmată, despăgubirea plătită proprietarului este egală cu suma declarată la încheierea tranzacţiei.

Nu orice străin poate cumpăra o casă în Turcia. Sistemul reciprocităţii este cel în baza căruia străinii sunt bine primiţi în această ţară sau nu. De exemplu, dacă un cetăţean din Arabia Saudită, ţară despre care se ştie că nu are relaţii bune cu Turcia, doreşte să îşi cumpere o casă în patria semilunii, tranzacţia nu va fi niciodată validată.

Specialiştii spun că preţurile proprietăţilor imobiliare din Turcia, mai ales în cazul celor situate în zone turistice, vor creşte în anul 2010, după ce va reapărea cererea şi din partea localnicilor, şi nu doar din partea strănilor, aşa cum este în momentul de faţă.