E momentul pentru achiziţii în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
57% dintre proprietăţile din Riviera Franceză sunt case de  vacanţă
57% dintre proprietăţile din Riviera Franceză sunt case de vacanţă

Dacă în urmă cu doi ani cu greu se putea găsi o proprietate de vânzare în staţiunile de lux din Europa, acum piaţa este plină de oferte, iar reducerile ajung şi la un milion de euro. Toscana, Caraibe, Monaco sau Ibiza sunt doar câteva dintre amplasamentele în care oferta de case de vacanţă a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani.

Piaţa proprietăţilor de vacanţă din staţiunile de lux din majoritatea ţărilor europene a fost caracterizată vreme de şapte ani de previzibilitate în privinţa preţurilor care creşteau constant cu aproximativ 10% de la un an la altul, în condiţiile unei oferte extrem de reduse.

La sfârşitul anului 2008, pentru prima oară după mult timp, preţurile au început să scadă. În funcţie de ţară, în anul 2010, vilele de lux se vând cu mai puţin cu până la 50%, astfel încât profilul cumpărătorilor unor astfel de case s-a schimbat şi el. „Clientul standard nu mai este trecut de 65 de ani şi eventual o persoană ieşită la pensie dintr-o funcţie cu salariu foarte mare sau care tocmai şi-a vândut afacerea, ci tânărul care vede într-o astfel de achiziţie o oportunitate, o investiţie", explică Marc Cohen, director Ledbury Research, agenţie londoneză de consultanţă imobiliară.

Negocieri de milioane de euro

Acest lucru se întâmplă în condiţiile în care, pe lângă scăderile masive de preţ, proprietarii sunt dispuşi să negocieze din ce în ce mai mult.

De exemplu, cumpărătorul unei case din Toscana a plătit pentru aceasta un milion de euro, deşi proprietarul ceruse iniţial 2,2 milioane. „Durează chiar şi câteva luni până când se încheie un contract de vânzare-cumpărare. Asta în condiţiile în care în urmă cu doi ani, o casă, indiferent de valoarea ei, nu stătea pe piaţă mai mult de o săptămână în Cap Ferrat, de exemplu", conform reprezentanţilor Sotheby's Kraft, lanţ imobiliar specializat în tranzacţii cu proprietăţi de lux.

Situaţia este valabilă în majoritatea oraşelor europene considerate destinaţii turistice şi care sunt formate în mare parte din case de vacanţă şi pensiuni sau hoteluri. „În Caraibe, locuinţele de acest tip au ajuns să coste cu jumătate de milion de euro mai puţin, iar în Malta, Portugalia sau Spania, scăderile de preţ depăşesc uneori şi 30% faţă de acum doi ani", explică Lucy Russel, reprezentant al Quintessentially Homes Estates, conform unui studiu realizat de către Sotheby's Kraft.

Cea mai scumpă casă din Europa

Nici Monte Carlo, care este cunoscut ca un „paradis" al luxului nu a scăpat de tendinţa generală a pieţei. În anul 2008, preţurile apartamentelor de vacanţă erau cuprinse între 4 şi 10 milioane de euro, fiind considerate printre cele mai scumpe din lume.

Acum, valoarea acestora este la un sfert din sumele respective. Cea mai scumpă proprietate din Europa, evaluată la 500 de milioane de euro se află tot în această staţiune şi este de vânzare de mai bine de un an şi jumătate. Vila de culoare albă are opt hectare de grădină şi a fost construită iniţial ca o reşedinţă de vară pentru regele Leopold al II-lea al Belgiei. Grădina are 1.200 de măslini, portocali, lămâi şi chiparoşi şi este nevoie de 50 de grădinari să o îngrijească. În prezent, proprietarul vilei este Lily Safra, văduva bancherului libanez Edmond Safra.

Trend imobiliar

Riviera franceză este considerată de către specialiştii imobiliari una dintre cele mai rentabile zone pentru investiţiile imobiliare, randamentul acestora fiind constant, de 10% anual, chiar şi în condiţiile unei scăderi ale economiei mondiale. În perioada exploziei imobiliare şi turistice acest randament era dublu.

Cea mai potrivită perioadă pentru a cumpăra o casă de vacanţă într-o staţiune europeană de lux este până la sfârşitul acestei veri, când analiştii preconizează că preţurile vor reîncepe să crească.

Cele mai căutate proprietăţi sunt apartamentele cu două dormitoare, două terase şi două băi, astfel încât investiţia în acestea poate fi recuperată cel mai rapid, indiferent că vor fi închiriate sau vândute ulterior. Preţul unei locuinţe de acest tip în Cannes, de exemplu, este de 200.000 de euro, dar agenţii imobiliari sunt convinşi că acesta este minimumul istoric la care se poate ajunge.

Majoritatea cumpărătorilor de case de vacanţă în staţiunile de lux europene sunt britanici, francezi sau italieni. Totuşi, doar în Monaco sunt înregistraţi proprietari cu 100 de naţionalităţi diferite.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite