Casele noi de vacanţă, încă scumpe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casele noi de vacanţă, încă scumpe
Casele noi de vacanţă, încă scumpe

Imobilele construite în ansambluri de profil în zone turistice se vând la preţuri destul de mari, mai ales în condiţiile în care nu duc lipsă de solicitări. Într-o piaţă imobiliară aproape blocată, cu tranzacţii sporadice, dezvoltatorii de ansambluri de case de vacanţă nu se grăbesc să reducă preţurile în linie cu trendul general.

În zonele turistice, la munte, în special pe Valea Prahovei şi pe litoral, s-a dezvoltat în ultimii ani conceptul de „apartament de vacanţă“. De aceea, dezvoltatorii nu au ezitat şi-au pus în mişcare proiecte cu apartamente şi case de vacanţă care mai de care mai luxoase.

Preţul pentru un asemenea confort este însă, şi el, pe măsură. „Într-un complex care în medie cuprinde peste 100 de unităţi locative, preţurile pentru o garsonieră pornesc de la 50.000 de euro, iar pentru un apartament cu două camere de la 85.000 de euro“, declară Titel Folea, directorul de marketing al companiei de consultanţă imobiliară Euroest Invest.

Totuşi, pentru a vinde în această perioadă, unii dezvoltatori introduc oferte speciale tentante, astfel încât pot exista apartamente de dimensiuni mai mici, ale căror preţuri să se încadreze într-un minimum de 60.000 de euro, conform lui Folea.

Casa de vacanţă care face bani

Un avantaj al apartamentelor de vacanţă din cadrul ansamblurilor rezidenţiale constă în faptul că acestea pot fi oricând închiriate, cu ajutorul sistemelor de property management. Pro­prietarul îşi poate amortiza astfel investiţia iniţială.

„Majoritatea complexurilor mari deţin un sistem de property management, care ajută astfel proprietarii să exploateze dubla funcţionalitate a acestor case, respectiv spaţiu de relaxare pentru proprietar, dar şi o sursă garantată de profit în perioadele în care nu locuieşte acolo“, explică Folea. Iar cumpărătorii văd aceste achiziţii şi ca pe un business.

„Vin de mulţi ani împreună cu familia în vacanţe în Poiana Braşov, fie iarna, fie vara. Îmi doream de multă vreme o casă de vacanţă aici. Acum am un apartament de vacanţă pe gustul meu, care îşi poartă singur de grijă şi care mai produce şi bani“, spune un cumpărător.

Luxul căutat şi în criză

Contrar condiţiilor dificile de piaţă, în această perioadă sunt căutate  în scop investiţional apartamentele cu un amplasament exlusivist. „Proprietăţile de acest tip sunt destinate, în general, clienţilor aflaţi în căutarea unei a doua locuinţe. Vorbim deci de o categorie cu un potenţial financiar consistent, mai ales în această perioadă de criză.

De aceea, nu foarte mulţi dintre aceştia fac un scop în sine din cumpărarea unei proprietăţi foarte ieftine“, explică reprezentantul Euroest Invest. Ba dimpotrivă, clientul caută în primul rând un amplasament foarte bun şi un tip de construcţie despre care el crede că îl definesc, potrivit lui Folea. Alpin Resort Apartments este o dezvoltare rezidenţială exclusivistă în Poiana Braşov care, în ciuda preţurilor ridicate, a avut succes în vânzări.

Complexul are 96 de unităţi locative, dintre care 60% au fost deja vândute. 20% dintre acestea au fost tranzacţii care au avut loc în acest an, potrivit Euroest. 

Trend imobiliar

Există şi ansambluri în care preţurile unui apartament de 45 de metri pătraţi nu sunt mai mici de valoarea de 90.000 de euro. Acesta este şi cazul ansamblului Stânca Piticului, aflat în zona centrală a oraşului Sinaia, dezvoltat de către compania Marami Invest.

În acest ansamblu sunt construite numai 16 apartamente în vile. În prezent mai sunt disponibile cinci apartamente, cu preţuri cuprinse între 91.000 de euro şi 156.000 de euro. „Lumea este interesată de acest tip de proprietate, apartamente în vile cu un număr redus de unităţi, în zone exclusiviste, probabil pentru sporirea intimităţii“, spune Cristina Colţoiu, consilier vânzări al ansamblului Stânca Piticului.

Dintre toate cele nouă apartamente vândute, cinci au fost tranzacţionate în acest an, iar reprezentanţii complexului estimează că vor vinde şi restul de apartamente disponibile până cel mult la jumătatea anului viitor. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite