Casa de lemn, în topul preferinţelor românilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Construcţiile de acest tip au preţuri pentru oricine. Un imobil costă între 6.000 şi 70.000 de euro. Imaginea casei din lemn este adesea asociată cu lemnul masiv. Pe piaţă există însă şi soluţii mai ieftine, care au la bază aceeaşi materie primă şi un aspect similar.

Casele pe structură de lemn au apărut din dorinţa de a construi rapid şi eficient locuinţe prietenoase şi durabile în timp. Structurile de tip sandvici sau lemnul lamelar sunt soluţia ideală pentru o astfel de locuinţă.

Locuinţă americană în Carpaţi

Peste 80% din totalul locuinţelor unifamiliale din America de Nord ( SUA, Canada, chiar şi Alaska) este reprezentat de casele pe structură de lemn. În ultimii ani, acest tip de clădiri a început să se construiască şi în România.

Este adevărat, deocamdată, pe post de locuinţe de vacanţă. „Casele americane  sunt realizate pe structură de lemn, cu pereţi tip „sandvici“  făcuţi din polistiren expandat, plăci OSB, vata minerală, gips carton şi o folie care acţionează ca o barieră de vapori” , spune Iosub Ion, director Power Housing, firmă care realizează astfel de construcţii.

Sunt mai multe motive pentru care acest tip de locuinţe au prins la români. O casă din lemn se execută în jumătate din timpul necesar pentru construcţia uneia similare din cărămidă sau bca, adică în maximum 100 zile. În plus, ele se pot ridica în orice anotimp, iar durata de viaţă este de peste 100 de ani.

Confortul oferit este şi el superior, completează Iosub Ion. „Pereţii tip „sandvici” oferă o foarte bună izolaţie termică şi fonică. Rezistenţa pe care o opune trecerii unui flux termic este de 300 de ori mai mare decât a oţelului şi de 10 ori mai mare decât a betonului.” De exemplu o casă de 100 metri pătraţi costă aproximativ 42.500 de euro.

Preţuri de numai 6.000 de euro

Un alt tip de locuinţă ideală pentru vacanţe este cea făcută din bârne de lemn lamelar încleiat. „Lemnul lamelar încleiat se obţine industrial şi a apărut pe piaţa europeană a materialelor de construcţii la mijlocul anilor ’80”, spune Cătălin Butmălai, directorul firmei Ansonia, constructor de locuinţe din lemn lamelar.

Casele din lemn Ansonia Rustic,  făcute din acest tip de structuri, au preţuri care pleacă de la aproximativ  6.000 de euro.

Acestor costuri li se adaugă cele pentru montaj, care reprezintă aproximativ 30-35% din totalul kitului de asamblare. Termenul de producţie şi livrare pentru o casă variază de la două la şase săptămâni, specifică Butmălai. 

Lemnul masiv, un lux

Lemnul masiv rămâne cel mai apreciat material atunci când vine vorba de a opta pentru o locuinţă de vacanţă. Ele au pereţii construiţi integral şi exclusiv din lemn.

Aceştia pot fi făcuţi din buşteni rotunzi, prelucraţi manual, sau din grinzi rectangulare îmbinate la capete prin petrecerea acestora. Casele din lemn masiv sunt deosebit de rezistente ca structură, deşi nu au piese metalice sau de altă natură pentru fixarea elementelor.

În plus, pereţii din lemn masiv au capacitatea de absorbi şi reţine umezeala excesivă din aer, la fel cum o pot ceda atmosferei din casă când aerul devine uscat, comportându-se ca un adevărat regulator al umidităţii aerului din interiorul casei.

Neavând structuri de îmbinare şi nici finisaje, casele din acest material se construiesc foarte repede, spune Gabriel Hanganu, directorul firmei Ecomed, una dintre companiile constructoare de astfel de locuinţe. „O casă de 100-120 metri pătraţi se poate monta pe fundaţia existentă în 12-14 zile”, menţionează el.

Imobilul poate avea mai multe niveluri, iar „preţul va fi mai mic decât în cazul unei locuinţe cu etaj făcute din ciment sau cărămidă,” spune Hanganu. „Preţul orientativ al unei case de 120-150 metri pătraţi suprafaţă construită desfăşurată poate fi între 180 şi 300 de euro pe metru pătrat”, menţionează el.

Trend imobiliar

În condiţiile în care specialiştii spun că tendinţele pieţei imobiliare se îndreaptă spre construcţiile ecologice, iar casele din lemn sunt mai ieftine decât altele din piaţă, producătorii se aşteaptă ca în anul 2009 să le crească vânzările.

Ei spun că, dacă până acum românii preferau casele de lemn doar ca locuinţe de vacanţă, au apărut cereri şi pentru locuinţe permanente din acest material, în zonele urbane.

O casă din lemn masiv nu are preţul mult mai mic decât una din zidărie clasică, pentru că necesită cantităţi mari de material lemnos, iar manopera este destul de scumpă, pregătirea lemnului şi lucrările executându-se manual.

Casele din lemn sunt garantate de producători cel puţin 10 ani, în funcţie de structura din care sunt făcute şi de zona în care urmează să fie amplasate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite