Cele mai scumpe cinci adrese din lume
0Chiria medie anuală plătită de un brand pentru a fi prezent pe Fifth Avenue este de aproximativ 38 de milioane de dolari Când o adresă depăşeşte statutul de simplu amplasament şi
Chiria medie anuală plătită de un brand pentru a fi prezent pe Fifth Avenue este de aproximativ 38 de milioane de dolari
Când o adresă depăşeşte statutul de simplu amplasament şi devine deja un brand, preţurile de închiriere a spaţiilor de retail din acea zonă ating sume inimaginabile.
Aşa se întâmplă în cazul celebrului Fifth Avenue, unde chiriaşii plătesc lunar nu mai puţin de 1.500 de dolari pentru un picior pătrat (puţin peste 30 de centimetri pătraţi). Astfel, un metru pătrat este închiriat cu peste 4.921 de dolari.
Bulevardul newyorkez este cunoscut ca fiind cel mai costisitor pentru retaileri. Nume celebre ale industriei vestimentare sunt dispuse să aloce sume fabuloase, de ordinul milioanelor de dolari, pentru prezenţa în cea mai aglomerată zonă de cumpărături din Statele Unite ale Americii.
Potrivit revistei "Forbes", multe dintre magazinele de pe această arteră au, în medie, o suprafaţă de 650 de metri pătraţi. Astfel că o companie plăteşte chiar şi 38 de milioane de dolari chiria pe an. De aproape şapte ori mai mult decât profitul net din 2007 al celui mai mare retailer de încălţăminte român, Leonardo.
6.500 de dolari, chiria pentru un metru pătrat pe Fifth Avenue
Foarte costisitor. Dar nu sunt semne că adresele etalon ale retailului mondial, precum New Bond Street din Londra, Ginza din Tokyo sau Champs-Elysees din Paris, ar da semne de ieftinire. Recent, brandul american Abercrombie & Fitch a semnat un contract de închiriere a unui spaţiu de pe Fifth Avenue pentru mai mult de 6.500 de dolari pe metru pătrat.
Abercrombie & Fitch este unul dintre cei mai mari retaileri al cărui target îl reprezintă tinerii şi adolescenţii. În Europa, compania operează un singur magazin, la Londra.
Locul al doilea într-un clasament al celor mai scumpe adrese din lume îl ocupă artera Causeway Bay din Hong Kong. Un metru pătrat închiriabil costă lunar aproape 3980 de dolari. Bulevardul este ocupat mai ales de mărci japoneze.
New Bond Street, mai scump decât Oxford Street
Puţine străzi din lume sunt asociate cu shoppingul de lux, iar bulevardul parizian Champs-Elysees este printre acestea. Cu o chirie medie lunară de 3.025 de dolari pe metru pătrat, cea mai vizitată arteră din capitala Franţei este casa celor mai mari magazine de prezentare Louis Vuitton şi Virgin Atlantic din Europa.
Continuarea vechiului bulevard Bond Street din Londra, New Bond Street, este a patra adresă scumpă a lumii şi a doua din Europa. Chiria medie pentru un metru pătrat este de 2.670 de dolari pe lună. Zona nu este cea mai cunoscută arteră de cumpărături din Marea Britanie, dar adăposteşte cele mai exclusiviste magazine.
Oxfort Street, unde chiria este şi cu 1.000 de dolari mai mică, este zona de referinţă a cumpărăturilor din capitala Regatului Unit. Aici, însă, preţurile practicate de retaileri mulţumesc orice buzunar.
Atena, în primele zece locaţii premium din lume
Zona Ginza este cea mai cunoscută din Tokyo. Aici se află cele mai scumpe magazine, cluburi şi hoteluri. Un motiv suficient pentru proprietarii spaţiilor de retail să ceară chirii de aproximativ 2.240 de dolari pentru un metru pătrat pe lună. Magazinul emblemă al arterei japoneze este cel al companiei Sony.
Chiar dacă nu este un oraş care să abunde în magazine luxoase, Atena este prezentă în clasamentul adreselor scumpe. Cu o chirie medie lunară de 1.480 de dolari pentru un metru pătrat, Ermou Street ocupă poziţia a noua. Zonă centrală, în imediata apropiere a Parlamentului, bulevardul a intrat în rândul locaţiilor premium abia după trecerea în noul mileniu.
Mersul preţurilor
Cea mai ieftină dintre cele mai scumpe adrese din lume este zona Gangnam Station, din Seul. Pentru un metru pătrat dintr-un magazin de pe această arteră chiriaşii plătesc nu mai puţin de 1.415 de dolari lunar.
Pitt Street Mall din Sydney, Australia, este amplasat central şi adăposteşte, ca şi în 2006, cele mai scumpe spaţii de retail destinate închirierii. Un metru pătrat costă aici 1.600 de dolari lunar. Aceeaşi sumă este plătită şi pentru un metru pătrat în Bahnhofstrasse din Zurich, Elveţia.
În Irlanda, cea mai mare chirie este plătită pe strada Grafton, din Dublin. Media lunară pentru un metru pătrat este de 2.200 de dolari.