La vânătoare de „calitate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blocajul pieţei se dovedeşte o adevărată şansă pentru cei cu ochi pentru investiţii.Cumpărători finali sau investitori instituţionali, toţi caută acelaşi lucru: proprietăţi cât mai bune, la preţuri cât mai mici.

În plin declin al pieţei imobiliare, din când în când se mai încheie şi câteva tranzacţii. De la achiziţii de mici dimensiuni, până la afaceri substanţiale, dictate de mari actori ai industriei. Euforia de până la sfârşitul lui 2007, când părea că se vinde orice, oricum, este însă demult apusă.

Pe buzele celor care vor cu adevărat să facă o achiziţie în actualele condiţii de piaţă – pentru uzul propriu sau în scop investiţional –  se poate citi un singur cuvânt: calitate. Un imperativ secondat îndeaproape de un altul: preţuri cât mai mici. 

Investitorii, interesaţi dar precauţi

„Există interes, investitorii sunt cu ochii pe piaţă, dar sunt foarte precauţi, îşi rezervă mult timp pentru a studia o ofertă şi se aşteaptă să obţină yield-uri de minimum 11 procente“, spune Mihaela Cnobloch, directoarea departamentului de investiţii directe al DTZ Echinox. „Investiţiile se vor limita la proprietăţi bune şi foarte bune, piaţa de profil acceptând compromisuri cât mai mici“, adaugă Cristian Ustinescu, co-directorul aceluiaşi departament al companiei.

Pentru moment, sunt vizate cu precădere segmentele comerciale ale pieţei imobiliare, unde se obţin venituri pe termen lung din chirie - birouri, spaţii comerciale şi logistice. Aspectele care cântăresc cel mai greu în ochii investitorului instituţional ţin toate de calitate: amplasament, contracte, venituri previzionate şi calitatea construcţiei. O altă tendinţă este încercarea de a obţine preţuri cât mai mici. În actualele condiţii de piaţă, se caută cu precădere proprietari aflaţi sub presiune de vânzare, care au nevoie urgentă de lichidităţi.

În ciuda interesului manifestat de investitori pentru proprietăţile bune din piaţa autohtonă, volumul tranzacţiilor va rămâne la un nivel scăzut şi pentru restul anului. „Valoarea investiţiilor în 2009 se va situa sub 500 milioane de euro per total“, estimează Ustinescu. Destinaţia favorită pentru încheierea unor tranzacţii va rămâne Bucureştiul şi mai puţin restul ţării. Excepţie vor face spaţiile comerciale destinate produselor de bază.

Cumpărătorii finali dictează pe rezidenţial

Calitatea primează şi în ochii utilizatorilor finali ai unei proprietăţi. „Dacă vorbim de cumpărătorul obişnuit, atenţia oamenilor este îndreptată în cea mai mare măsură spre rezidenţial, spre achiziţia unei locuinţe. Acesta este mult mai avizat şi priveşte achiziţia ca pe o investiţie pe termen lung, fiind interesat de o calitate mai bună a locuinţei“, spune Eduard Uzunov, preşedintele companiei imobiliare Regatta.

Acesta precizează că în topul tranzacţiilor încheiate în această perioadă se înscriu locuinţele de lux. Cei care deţin capital văd în scăderea preţurilor o oportunitate de a investi, fapt pentru care se îndreaptă spre zone exclusiviste, care înainte erau mult mai scumpe.

„La această oră există o sincopă în piaţă, dar sperăm ca, până la sfârşitul anului, aceasta să înregistreze un trend ascendent. Aşteptările sunt foarte mari în ceea ce priveşte scăderea preţurilor, însă nu vom mai asista la scăderi spectaculoase“, subliniază Uzunov. Odată cu deblocarea pieţei, crede el, primele tranzacţii ce vor fi reluate sunt cele din sectorul rezidenţial. Şi asta deoarece existenţa pieţei imobiliare este generată în primul rând de nevoia de a avea o casă. „Românii au nevoie de locuinţe, mai ales de locuinţe de calitate. Se simte tot mai accentuat lipsa unora noi“, crede preşedintele Regatta. 

Randamentul investiţiei prin ochiul specialistului

În ultimele luni, potenţialul client a devenit mult mai atent la ceea ce cumpără, acordând o atenţie sporită detaliilor şi calităţii lucrării. În cele mai multe dintre cazuri, clienţii dispun de întreaga sumă de bani, neavând nevoie de alte surse de finanţare.

Mulţi dintre cumpărătorii de pe segmentul de lux deţin chiar mai mulţi bani lichizi acum decât înainte. Cei mai mulţi au foarte multă experienţă în afaceri şi înţeleg că acesta este momentul oportun pentru a lua decizii şi pentru a cumpăra case scumpe, de lux, la cele mai bune preţuri de până acum.

Personalizarea este absolut necesară. Pe lângă aceasta, în ziua de azi, soluţia de finanţare reprezintă cheia oricărei vânzări, în condiţiile în care teoria de bază este aceea de a plăti acum cât de puţin posibil şi de a amâna plata integrală până la venirea unor vremuri mai bune.

Monica Popescu
Sales Manager Lotus Cismigiu

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite