Vânzările de case americane iau avânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vânzările de case americane iau avânt
Vânzările de case americane iau avânt

Statul Idaho, cu o creştere de 67,5% în trimestrul al doilea, este campionul tranzacţiilor cu locuinţe existente.Tranzacţiile au crescut în nu mai puţin de 39 de state americane. Costul mediu la nivel naţional este cu 15,6% mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Vânzările de locuinţe existente din Statele Unite ale Americii au înregistrat o creştere sănătoasă în al doilea trimestru din 2009, faţă de primele trei luni ale anului, potrivit unui studiu efectuat de Asociaţia Naţională a Agenţilor Imobiliari (NAR).

Astfel, volumul tranzacţiilor cu case finalizate, segment care include locuinţele unifamiliale şi apartamentele, a crescut cu 3,8%, până la 4,76 milioane de unităţi.

Totuşi, valoarea este cu 2,9% mai mică decât cele 4,9 milioane de unităţi vândute în al doilea trimestru din 2008. Tranzacţiile din perioada mai - iulie au crescut, faţă de primele trei luni ale anului, în nu mai puţin de 39 de state americane.

Aprecieri de două cifre

Lawrence Yun, economist şef în cadrul NAR, spune că avântul vânzărilor se datorează dobânzilor mici la credite, preţurilor în scădere ale locuinţelor dar şi unui program guvernamental de susţinere a celor care cumpără pentru prima dată o casă.

„Luând în considerare nevoia de bunuri şi servicii adiacente, fiecare vânzare a unei locuinţe pompează câte 63.000 de dolari în economie – acesta este modul în care tranzacţiile imobiliare ne scot din recesiune“, apreciază Yun.

Creşteri susţinute s-au înregistrat în Arizona, Nevada şi Florida, dar şi în zone precum Maryland, District of Columbia şi Nebraska. Recent, aprecieri puternice ale tranzacţiilor, de două cifre, au apărut în Idaho, Utah, New Mexico, Washington, Hawaii, New York, New Jersey, Maine, Vermont, Wisconsin, Indiana, South Dakota şi Montana, potrivit NAR. În Top 5 al creşterii vânzărilor, Idaho conduce detaşat, cu un plus de 67,5%. La mare distanţă urmează Hawaii (+24,2%), New York (+22,3%), Wisconsin (+21,7%) şi Nebraska (+20,3%).

O altă dovadă a faptului că piaţa începe să-şi revină reiese şi dintr-o analiză a revistei Forbes, care a identificat 161 de zone metropolitane în care vânzările au crescut faţă de 2008. Potrivit Forbes, zonele-vârf de lance în revenirea pieţei sunt, în ordine descrescătoare , următoarele : Miami-Fort Lauderdale (Florida), Lincoln (Nebraska), Colorado Springs (Colorado), Salem (Oregon), San Luis Obispo (California).

O abordare optimistă

Unul dintre criteriile de care Forbes a ţinut cont în realizarea clasificării de mai sus a fost procentul de case executate silit şi scoase la vânzare de către instituţiile financiare. În oraşele menţionate, acest procentaj este unul mic. La nivel naţional, acest tip de vânzare a reprezentat însă 36% din totalul tranzacţiilor. Cum influenţează preţul mediu aceste locuinţe? În sens negativ, pentru că, de obicei, ele sunt vândute cu un discount de 15-20%.

Preţul mediu al locuinţelor  unifamiliale existente a ajuns, în trimestrul al doilea din 2009, la 174.100 de dolari, cu 15,6% mai puţin decât perioada similară a anului trecut. Locuinţele unifamiliale sunt de altfel singurul segment pe care a crescut activitatea de construcţii. Aprecierea de 1% din iulie a continuat tendinţa ascendentă a ultimelor cinci luni.

Faţă de iarna trecută, când construcţia de case a atins un nivel minim, creşterea este de 37%.În iulie, au fost edificate însă cu 13%mai puţine clădiri de apartamente. Şi cererile pentru autorizaţii de construcţie au scăzut cu 2% în iulie faţă de iunie. Majoritatea economiştilor ignoră însă aceste semnale, potrivit Associated Press. „Contează tendinţa generală şi, în privinţa sectorului locuinţelor, aceasta este crescătoare”, explică Joel Naroff, preşedinte al companiei de consultanţă Naroff Economic Advisors.

Mersul preţurilor

Cele mai  accentuate reduceri ale preţurilor continuă să fie semnalate în zonele metropolitane în care o bună parte din ofertă se constituie din locuinţe executate silit şi scoase la vânzare de către bănci.  Statele în care se întâmplă acest lucru includ California, Florida, Arizona şi Nevada, potrivit NAR.

Preţul locuinţelor unifamiliale din zonele metropolitane a variat, în al doilea trimestru al acestui an, între 55.700 de dolari  în zona metropolitană Saginaw Township şi 569.500 de dolari în Honolulu.

Pe piaţa de apartamente existente, preţul mediu naţional s-a ridicat, în al doilea trimestru, la 176.900 de dolari. Asta înseamnă o reducere de 19,8% faţă de perioada similară a anului trecut.

Costul apartamentelor existente a fost cuprins, în perioada mai-iulie 2009, între 66.400 de dolari în Las Vegas şi 405.700 de dolari în zona San Francisco-Oakland-Fremont. Pe locul doi în topul celor mai scumpe apartamente se situează Honolulu, cu o valoare de 318.400 de dolari, urmat de Boston-Cambridge-Quincy, cu un preţ de 277.400 de dolari.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite