Vând casă de vacanţă pentru câini şi pisici!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vând casă de vacanţă pentru câini şi pisici!
Vând casă de vacanţă pentru câini şi pisici!

Într-o piaţă în care se pot număra pe degete proprietăţile vândute, se fac tranzacţii cu pensiuni pentru animale, chiar dacă nu sunt anunţate cu surle şi trâmbiţe.Randamentul investiţiei depinde de amplasament. În Bucureşti, banii sunt recuperaţi în câteva luni, iar la Oradea – în câţiva ani

O astfel de tranzacţie este cea făcută cu câteva săptămâni în urmă la Timişoara. O pensiune pentru animale din Buziaş, judeţul Timiş, a fost vândută contra sumei de 80.000 de euro.

Deşi iniţial Eugenia I. ceruse pentru proprietatea respectivă 125.000 de euro, cu aproximativ 25.000 de euro mai puţin decât investise, până la urma a acceptat suma oferită de noii proprietari pentru că era presată de un credit bancar.

„Mai aveam nevoie de încă 10.000 de euro pentru a termina în totalitate pensiunea, dar nu am mai putut face rost de bani, în condiţiile în care deja împrumutasem de la bancă alţi 20.000 de euro. În plus, a trebuit să mă mut în Suceava din cauza unor probleme personale”, explică ea decizia de a vinde în pierdere proprietatea.

A fost mulţumită şi de faptul că noii proprietari i-au promis că vor păstra obiectul de activitate al afacerii, şi, mai mult decât atât, i-au propus să fie administrator al pensiunii.

„Văzusem deja astfel de construcţii în Europa, dar am preferat să folosesc modelele americane, care sunt foarte cochete. Astfel, dacă aş fi mers mai departe, plănuiam chiar să dotez rezervele câinilor cu ecrane pe care ei să poată urmări desene animate”, spune Eugenia.

Clădirea are 420 de metri pătraţi, dintre care 260 de metri pătraţi sunt dedicaţi camerelor de găzduire, iar pe restul suprafaţei au fost amenajate spaţii de servicii, cum ar fi cabinet medical veterinar, petshop, frizerie canină şi bucătărie. Patrupedele au acces într-o curte interioară, suprafaţa totală a terenului fiind de 1.068 de metri pătraţi.

Dotări de vilă de lux

Într-un astfel de stabiliment a investit şi Alexandru Mitulescu. Pensiunea canină şi felină Aldo, înfiinţată în anul 2006, a funcţionat încă de la început ca o mică afacere de familie. „Ideea mi-a venit în străinatate, unde am locuit o perioadă mai lungă de timp. În condiţiile în care sunt medic veterinar, am fost convins că  pot pune afacerea în mişcare”, spune Mitulescu.

Pentru că spaţiul şi ţarcurile le avea deja, investiţia necesară nu a fost foarte mare, limitându-se la aproximativ 7.000 - 8000 de euro. „Investiţia am recuperat-o din primele luni, iar din momentul când am început amenajarea şi până am adus primul câine au trecut cam opt luni”, povesteşte Mitulescu. 

Pensiunea de la marginea Bucureştiului, din Prelungirea Ghencea, se află în mijlocul unei grădini de 10.000 de metri pătraţi şi are zece padocuri pentru câini situate în interior. „Din păcate, în oraş este imposibil să ai padocuri exterioare datorită zgomotului pe care îl fac căţeii”, explică Mitulescu. Aceste padocuri au o suprafaţă de şase metri pătraţi şi uneori găzduiesc câte doi câini care provin de la acelaşi stăpân.

Mai există şi patru cuşti mari pentru pisici în care pot sta, în fiecare, maximum trei feline. Sunt amenajate şi două spaţii pentru plimbare,  unul de aproximativ 2.000 metri pătraţi, cu iarbă, şi altul betonat de 100-150 de metri pătraţi. Oricum, animalele au la dispoziţie cuşti metalice cu paviment din gresie, sistem de încălzire în pardoseală, aer condiţionat, apă curentă, canalizare, ţarcuri cu garduri sigure pentru plimbare.

La fel de răsfăţate sunt şi animalele cazate la pensiunea Pisicile Aristocrate din Oradea. Câinii sunt ţinuţi într-o cabană izolată termic şi fonic, climatizată şi utilată cu parchet, iar pisicile au camera lor separată, accesorizată cu fotolii, pernuţe şi spaţii de joacă.

Profitul se lasă aşteptat

Plimbările se desfăşoară într-o grădină amenajată pe un teren de peste 2.000 de metri pătraţi. „Terenul, cabana căţeilor şi camera pisicilor le aveam dinainte de înfiinţarea pensiunii, iar pentru restul, mai mult accesorii şi mici dotări, am cheltuit aproximativ 6.000 de euro”, spune Mariana Popescu, administrator al pensiunii. Ea speră să obţină profit până în 2012, asta în condiţiile în care, constant, sunt necesare investiţii suplimentare.

image

 „Amenajările cerute de legislaţie includ chiar şi cameră pentru cadavre, de care eu nu am avut nevoie niciodată”, .

image


Alexandru Mitulescu
proprietar pensiune

Paralelă cu pieţele internaţionale

Paris Hilton a plătit 325.000 de dolari pentru amenajarea unei case speciale pentru câinii ei. Coteţul de lux, roz şi cu două etaje, este copie fidelă a locuinţei vedetei. La parter este sufrageria, iar la etaj se află un dormitor şi un dulap în care sunt păstrate hăinuţele câinilor care aparţin vedetei: Tinkerbell, Marilyn Monroe, Prince Baby Bear, Harajuku, Dolce şi Prada. În casa câinilor există mobilă Philippe Starck realizată la o scară mai mică. În plus, patrupedele au căldură, aer condiţionat şi chiar un candelabru din cristal negru.

În S.U.A sunt peste 3.000 de pensiuni care fac parte din Asociaţia de protecţie a Animalelor ABKA, în condiţiile în care, conform unui studiu al Asociaţiei Producătorilor de Produse pentru Animale, 74.8 milioane de americani au cel puţin un câine, iar 88.3 milioane au pisici. Astfel, americanii au cheltuit  trei miliarde de dolari pentru servicii dedicate animalelor în anul 2008.

Multe dintre hotelurile de renume, cum ar fi Marriott, Best Western sau Hilton, au amenajat în ultimii ani pensiuni adiţionale unităţilor de cazare de bază, special pentru animale. În California sunt câteva zeci de astfel de construcţii speciale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite