Tranzacţiile imobiliare, scădere de 61%
0Din totalul de 22 de dealuri încheiate în trimestrul al treilea din 2008, numai două au depăşit pragul de 100 milioane de dolari. În ciuda declinului faţă de perioada similară a anului trecut, real estate-ul se menţine pe primul loc în ceea ce priveşte fuziunile şi achiziţiile realizate în România.
Consecinţele crizei financiare se fac simţite din ce în ce mai clar la nivelul investiţiilor înregistrate în real estate-ul autohton.
În trimestrul al treilea al anului în curs, valoarea fuziunilor şi achiziţiilor imobiliare a ajuns la circa 414 milioane de dolari. Spre comparaţie, în perioada similară din 2007, nivelul tranzacţiilor de acest tip s-a ridicat la 1,07 miliarde de dolari, după cum se arată într-un studiu asupra pieţelor emergente realizat de ISI DealWatch.
Potrivit acestui raport, volumul tranzacţiilor imobiliare încheiate anul acesta a fost considerabil mai mic decât în 2007. Ilustrativ este faptul că, din cele 22 de tranzacţii înregistrate pe piaţa imobiliară, doar două s-au ridicat la peste 100 de milioane de dolari.
Este vorba, în primul rând, de achiziţia unui lot de teren de 1,63 de hectare, în Bucureşti, de către investitorul elen Raptis Kavouras.
Tranzacţia, încheiată în luna iulie a acestui an, s-a ridicat la 108,04 milioane de dolari. Cea de-a doua achiziţie imobiliară ca dimensiuni este reprezentată de cumpărarea complexului Expo Market Doraly, de către investitorul britanic HSBC Holdings.
Finalizată în luna august, valoarea achiziţiei a fost de circa 105 milioane de dolari. De menţionat este faptul că, în aceeaşi perioadă a anului trecut, pragul de 100 milioane de euro a fost depăşit de cinci tranzacţii înregistrate pe piaţa imobiliară autohtonă.
32% din piaţa de fuziuni şi achiziţii
În ciuda declinului de peste 60% înregistrat anul acesta, real estate-ul s-a menţinut totuşi pe primul loc pe piaţa de fuziuni şi achiziţii, deţinând 32,83% din cele 67 de tranzacţii încheiate în total.
Al doilea loc a fost ocupat de sectorul manufacturier, cu 13 tranzacţii, al treilea, de finanţe şi asigurări, transporturi şi construcţii, fiecare cu câte şapte dealuri încheiate. Menţinerea poziţiei dominante deţinute pe această piaţă poate fi explicată prin scăderea proporţională a tranzacţiilor.
Astfel, în trimestrul al treilea din 2008, piaţa românească de profil a înregistrat o scădere de 66,5% a volumului de tranzacţii, ajungând la 1,22 miliarde de dolari, faţă de valoarea de 3,65 miliarde înregistrată anul trecut.
Din punctul de vedere al tranzacţiilor încheiate, România se situează pe locul al patrulea în rândul ţărilor est-europene, după Turcia, Bulgaria şi Croaţia.
1 miliard de dolari, vârful pieţei din turcia
Sectorul imobiliar ocupă încă un loc semnificativ şi la nivelul Europei de Sud-Est, după cum se arată în studiul ISI DealWatch.
Astfel, din punctul de vedere al numărului de fuziuni şi achiziţii, acest segment se situează pe locul al doilea la nivel regional, cu 44 de tranzacţii încheiate, faţă de sectorul manufacturier, cu 73 de deal-uri.
Una dintre ţările care au înregistrat cea mai intensă activitate pe segmentul de real estate este Turcia. În trimestrul al treilea, aici au avut loc nouă tranzacţii în acest sector.
Cea mai importantă a fost reprezentată de achiziţia unui teren de 12,5 hectare de către un investitor local. Încheiată în luna septembrie a anului curent, tranzacţia s-a ridicat la peste 1 miliard de dolari.

Investitorii au abordat o atitudine de expectativă, care se va menţine cel mai probabil până la reabilitarea credibilităţii pieţei financiare

Jakub Siekierzynski
preşedintele M&A DealWatch