Târgul Prima Casă, orientat spre imagine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgul Prima Casă, orientat spre imagine
Târgul Prima Casă, orientat spre imagine

Cele mai multe oferte prezentate la standurile expozanţilor nu se încadrează în marja stabilită de către stat. Majoritatea dezvoltatorilor de la  primul târg dedicat Programului Prima Casă au venit pentru prezenţă şi nu cu oferte pliabile Programului.

Deşi ofertele au fost nenumărate, flexibile, unele dintre ele extrem de avantajoase, expozanţii nu au venit în mod special pentru a prezenta imobilele prin perspectiva Programului Prima Casă, ci pentru a le prezenta pur şi simplu.

„Nu avem în ofertă case care să se încadreze în suma de 60.000 de euro, valoarea pe care potenţialii clienţi o pot accesa prin acest program. Noi am venit ca să ne prezentăm efectiv ofertele şi mai ales pentru a fi prezenţi, acest lucru contează foarte mult pentru promovarea noastră“, explică reprezentantul AlfaRom Holding, dezvoltatorul proiectului Iily Residence din zona Piaţa Iancului din Capitală.

Mai mult decât atât. Au fost şi oferte care au ignorat efectiv necesitatea Programului Prima Casă. Un astfel de exemplu este reprezentat de oferta achiziţionării unui imobil doar cu buletinul. Dezvoltatorul Dor-Ze Invest oferă apartamente cu două şi trei camere doar cu o carte de identitate, fără a avea nevoie de alte acte, adeverinţe de salariat sau carte de muncă.

„Explicaţia pentru strategia noastră este simplă. Putem oferi case în acest mod pentru că apartamentul este ipotecat la rangul întâi în favoarea dezvoltatorului. Aceasta este garanţia noastră“, declară Zeev Shenhav, directorul firmei.

Programul dezvoltatorilor

Modalitatea de plată este simplă: este nevoie de 5% avans la semnarea antecontractului şi plata în rate direct la dezvoltator timp de 30 de ani.

Spre exemplu, pentru un apartament cu două camere în acest ansamblu din zona Berceni din Bucureşti, cu o suprafaţă de 76 de metri pătraţi la preţul de 73.800 de euro, avansul este de 3.800 de euro şi 395 de euro rată lunară. Dobânda este de 3,8%, mai mică chiar decât dobânda percepută prin Programul Prima Casă, care este de 5%. Acest ansamblu va avea în total 240 de apartamente în două blocuri, unul de 15 etaje şi unul de 11 etaje. Primul dintre ele va fi gata în doi ani, iar al doilea bloc are termen de finalizare peste trei ani.

Vânzări de 250 de unităţi locative

„Cred că oferta celor de la Dor-Ze va avea un succes foarte mare, pentru că modalitatea de plată nu implică nevoia de creditare, nici măcar de adeverinţă de venit, iar oamenii vor fi foarte atraşi de această ofertă“, spune Sorin Săraru, organizatorul târgului. Organizatorii aşteaptă peste 11.000 de vizitatori în aceste trei zile de târg, la care sunt prezenţi 56 de expozanţi.

„Estimăm că se vor vinde în cadrul acestui târg aproximativ 250-260 de unităţi locative“, mai spune Săraru.

Conform organizatorilor, unele dintre cele mai bune oferte sunt cele ale dezvoltatorilor Mihtrans, Dor-Ze, Avangarde sau Opus Land Developement. Vizitatorii au fost prezenţi în număr mare încă de la primele ore de la deschidere şi păreau dornici de a găsi oferta cea mai potrivită pentru ei.

Oferte potrivite pentru orice buzunar

La târg au fost şi expozanţi care au avut reduceri numai la achiziţionarea în cele trei zile de expoziţie. Dezvoltatorul ansamblului Cosmopolis din zona de nord-est a Capitalei, Opus Land Developement, a venit cu una dintre cele mai mari reduceri, de până la 15% la cumpărarea unui imobil. Printre alte oferte atractive se numărau garsoniere de aproximativ 26.000 de euro, în cartierul Berceni din Bucureşti, sau apartamente cu două camere de 34 de metri pătraţi la 26.000 de euro.

Una dinte cele mai inedite oferte prezentate la târg a fost cea prezentată de către compania Mihtrans, respectiv o casă înşiruită de 200 de metri pătraţi construiţi, dintre care 40 de metri pătraţi constau într-o terasă, plus 176 de metri pătraţi de teren. Preţul acesteia ajunge la 55.000 de euro la roşu, iar în cazul în care clientul îşi doreşte această casă finisată, preţul final atinge 83.000 de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite