Prima Casă, un imobil „la roşu“?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima Casă, un imobil „la roşu“?
Prima Casă, un imobil „la roşu“?

Puterea scăzută de cumpărare este unul dintre motivele pentru care developerii au ales să vândă vile nefinisate.Mulţi dintre dezvoltatorii de ansambluri rezidenţiale caută să-şi vândă casele nefinisate persoanelor interesate să apeleze la finanţări prin programul guvernamental.

Deşi până de curând băncile participante la program nu acceptau decât varianta locuinţelor la cheie, în ultimele săptămâni lucrurile s-au schimbat.

„Programul Prima Casă a fost mai dificil de adoptat de către noi, deoarece majoritatea băncilor colaboratoare cer ca vilele să fie finisate, doar în ultima perioadă circulând ştirea că se acceptă şi imobile construite la roşu”, declară Mircea Neacşu, unul dintre finanţatorii complexurilor rezidenţiale Olteni 1 şi Olteni 2 din comuna Domneşti, de lângă Bucureşti.

În ultimul timp, au început să apară persoane interesate de aceste noi oferte ale dezvoltatorilor. „Deşi există interes, evident că este foarte greu să şi concretizezi o astfel de idee. Toate poveştile vehiculate pe piaţa imobiliară nu generează încredere în developeri, ci mai degrabă suspiciune”, spune Mihai Orleanu, manager al complexului Satul German din zona Militari din Capitală.

Economiile pot fi consistente

Avantajul principal al achiziţionării unei astfel de locuinţe este economisirea banilor. Condiţia este ca persoana care cumpără să îşi facă finisajele în regie proprie.

„Există posibilitatea ca multe dintre lucrările de finisare să fie făcute de către familie, şi nu de către firma executantă. În Germania de exemplu, este cel mai firesc lucru de pe lume să-ţi vopseşti casa singur, să montezi podele singur, să-ţi alegi şi să montezi întrerupătoarele şi prizele singur sau să-ti montezi singur lămpile. Aici se pot face economii mari”, explică Orleanu.

Finisajele, jumătate din preţ

Există şi clienţi care au achiziţionat un imobil la roşu, dar care vor să monitorizeze fiecare etapă a construcţiei. „Avem în continuare persoane care doresc să vadă pas cu pas cum se construieşte casa. Pentru ei există varianta plăţii eşalonate la terminarea fiecărei etape. Acest lucru risipeşte orice urmă de îndoială asupra calităţii materialelor folosite”, susţine Mircea Neacşu.

Un alt avantaj este că îţi poţi finisa locuinţa în stilul propriu, fără a fi nevoit să alegi dintr-un număr limitat de produse pe care le poate oferi dezvoltatorul.

În plus, te poţi adapta bugetului tău. Dacă acesta este mai mic, poţi finisa doar parţial locuinţa. Dacă vrei ca dezvoltatorul să realizeze el finisajele şi să achiziţionezi casa „la cheie”, trebuie să mai plăteşti între 20.000 şi 25.000 de euro. 

„Spre exemplu, în ansamblul Olteni 2, vom vinde şi case finisate dacă un potenţial client doreşte asta. Preţul de listă al unei case la roşu porneşte aici de la 42.000 de euro - finisată ea va fi vândută cu aproximativ 64.000 de euro”, explică Mircea Neacşu.

Randamentul investiţiei prin ochiul specialistului

Când cumperi o astfel de casă, trebuie să ţii cont totuşi de faptul că, deşi cheltuielile de manoperă pot fi diminuate prin realizarea lor în regie proprie sau chiar personal, costurile de achiziţie ale materialelor de construcţie vor fi cele de la nivelul pieţei.

Dezvoltatorii, de regulă, au importante discounturi de volum de la furnizorii de materiale. Credem că oferta vânzărilor de case „la roşu” este o alternativă binevenită pe piaţă, ca orice sistem care oferă mai mare flexibilitate şi opţiuni cumpărătorului. Credem că în această perioadă este esenţial acest lucru şi ne bucurăm că apar pe piaţă astfel de soluţii.

Recomandăm totuşi cumpărătorilor interesaţi de acest sistem să realizeze o bună previzionare a cheltuielilor de finisare minimale necesare, pentru a şti foarte bine la ce se angajează.

Această bugetare trebuie să se facă neapărat luând în calcul o marjă de siguranţă peste suma rezultată de minimum 25%, ideal 35-40%, pentru că orice bugetare de acest tip nu se poate realiza aproape niciodată foarte exact, existând costuri neprevăzute şi ajustări necesare în timpul lucrării.

Mirela Raicu
corporate senior consultant Esop

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite